Ana Bogdan a acces în turul doi la Roland Garros

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-05-2024

Actualizat: 28-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images


Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, numărul 63 mondial, s-a calificat, luni, în turul doi la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, potrivit news.ro

Ana Bogdan a trecut în runda inaugurală de sportiva franceză Elsa Jaquemot, locul 150 WTA, scor 6-1, 6-3.

Meciul a durat o oră şi 10 minute.

În turul doi, Bogdan va evolua cu rusoaica Anastasia.Pavlyuchenkova, cap de serie 20 şi locul 22 WTA.

Tot luni, şi Irina Begu a acces în turul doi, în timp ce duminică, Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur.

A patra româncă de pe tabloul principal, Sorana Cîrstea, evoluează marţi, în primul tur, cu Anna Blinkova (Rusia), 45 WTA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri