Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Mastersul de la Roma

Autor: George Traicu

Publicat: 10-05-2023

Actualizat: 10-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

În debutul cele de a doua zi a turneului de tenis Masters de la Roma, Ana Bogdan a obținut prima victorie românească de pe tabloul principal al turneului, reușind să o învingă în două seturi pe japoneza de 28 de ani Nao Hibino (118 WTA).

Ana Bogdan (59 WTA) s-a impus într-o oră și 21 de minute, cu 7-5, 6-0, după două seturi diametral opuse.

Primul act a fost mai echilibrat și a durat aproape o oră, cu Ana Bogdan la conducere, cu un break avans încă din debutul meciului.

Nao Hibino a recuperat break-ul, pentru a egala apoi la 4-4. De la 5-5, Ana Bogdan nu a mai cedat niciun game, închizând primul set cu 7-5 și câștigându-l pe al doilea cu 6-0, în doar 26 de minute și cu doar 7 puncte pierdute.

În turul secund, Bogdan o va întâlni vineri pe favorita numărul 5 a turneului, franceza Caroline Garcia, cea care a învins-o în ambele întâlniri anterioare, la Wimbledon (2017) și Warșovia (2022).

Pentru prezența în turul secund, Bogdan va fi recompensată cu 12.652 euro și 35 puncte WTA.

În primul tur la Roma mai evoluează miercuri Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, în timp ce Irina Begu a devenit cap de serie numărul 31 și va evolua direct în turul secund.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri