Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANAF face angajări: aproximativ 2.500 de posturi sunt disponibile

ANAF
anaf

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a anunţat că ANAF are o structură de personal îmbătrânită, precizând că 40 la sută dintre angajaţi au peste 50 de ani, iar 45 la sută au vârsta între 41 şi 50 de ani.

Lucian Ovidiu Heiuş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că numărul total de posturi alocat ANAF este de aproximativ 22.000.

“Numărul de personal sau numărul total de posturi care este alocat ANAF este de 22.244, dar doar jumătate din aceştia, 11.504 mai exact, sunt funcţionari care lucrează în inspecţie sau în colectare. Restul asigură o groază de alte servicii şi de alte activităţi. De asemenea, veţi constata şi am constatat şi eu că avem o medie lunară de posturi neocupate cam de 2.500. Deci peste zece la sută din posturile care sunt alocate sunt neocupate”, a explicat preşedintele ANAF, relatează News.ro.

El a precizat că ANAF-ul are o structură de personal îmbătrânită.

“La fel, un lucru care m-a pus pe gânduri şi dacă o să vedeţi structura pe vârstă, 40 la sută din angajaţii ANAF-ului sunt peste 50 de ani şi să nu uităm să majoritatea celor care lucrează în ANAF sunt femei. 45 la sută sunt cu vârsta între 41 şi 50 de ani şi doar 15 la sută cu vârsta între 20 şi 40 de ani. De cinci ani nu s-au mai organizat concursuri. În luna iunie vom demara primul concurs. Sunt 260 de posturi. Pornim de la un lucru şi de la o realitate. ANAF-ul are o structură de personal îmbătrânită”, a precizat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a menţionat că subiectele pentru cei care doresc să se angajeze la ANAF vor fi extrase după un program informatic înaintea examenului.

“Doresc ca alături de noi să vină în perioada următoare tineri economişti, jurişti care să lucreze şi să îşi facă o carieră din această instituţie importantă. Iar pentru a asigura o recrutare cât mai corectă, pentru a ajunge cei mai buni oameni într-adevăr să lucreze în Fisc pentru prima dată în istoria ANAF-ului, subiectele care vor fi puse şi la care vor trebuie să răspundă cei care vor dori să se angajeze la ANAF, vor fi extrase după un program informatic înaintea examenului. Vor fi puse pe siteul ANAF-ului 100 de subiecte, dau un exemplu, din cele 100 de subiecte care corespund bibliografiei puse la dispoziţie, printr-un program informatic pus la dispoziţie de către Agenţia Funcţionarilor Publici,cu maximum o oră înaintea demarării sau după ce concurenţii intră în sală, vor fi extrase subiectele, vor fi puse la dispoziţia lor şi cei mai buni să vină alături de noi”, a transmis preşedintele ANAF.

El a mai anunţat cum va acţiona pentru digitalizarea instituţiei.

“Digitalizarea este viitorul. Aici voi acţiona pe două planuri. Trebuie să realizăm o dotare şi o tehnică de calcul performantă, programele informatice pe care le vom implementa trebuie să funcţioneze perfect, dar în acelaşi timp trebuie să avem grijă ca personalul care lucrează să fie bine instruit. Ce contează că ai cel mai bun calculator, cel mai bun program, dacă omul care stă în spatele computerului nu ştie ce să facă cu el, nu am realizat nimic”, a adăugat Lucian Ovidiu Heiuş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.