Premium
stiripesurse.ro vă prezintă principalele teme ale zilei din presa de mâine:
Național:
Iata ca „noul ANAF” isi intra tot mai serios in rol, gasind solutii pentru resetarea sistemului fiscal nu doar pe hartie, dar si fortand, atunci cand este cazul, impunerea acestora in practica. Lucru dovedit si de faptul ca actuala conducere a ANAF-ului nu a ezitat sa declanseze o ambitioasa operatiune de „presing” la institutiile bancare, desi acestea, in stilul caracteristic, stramba din nas de fiecare data cand s-a pus problema sa puna si ele umarul la simplificarea relatiilor cu clientii, pe motiv ca sunt costuri suplimentare.
Astfel ca ANAF-ul negociaza intens cu reprezentantii bancilor in vederea „dezvoltarii metodelor de blocare/deblocare a conturilor bancare in timp real, prin intermediul schimbului de informatii si documente in mediul electronic, intre administratia fiscala si institutiile de credit la care acesti contribuabili au deschise conturi bancare”. Adica, in traducere libera, ca asa cum pana acum erau poprite toate conturile unor contribuabili care calcasera „pe bec”, de acum inainte nu doar ca acestea vor fi deblocate la fel de rapid, cand va fi cazul, dar si proprirea nu se va mai face „in linie”, ceea ce a dus la falimentarea a nenumarate afaceri.
Se recunoaste isteria
Iar gestul noilor sefi ai ANAF este cu atat mai laudabil cu cat acestia nu doar ca le dau sperante contribuabililor ca pe viitor lucrurile vor reintra in normal, dar chiar recunosc gravele erori comise pe vreme „hingherelii” care a lovit puternic mediul de afaceri cu ceva vreme in urma. Astfel, se vorbeste in premiera despre „inlaturarea deficientelor legate de intarzierea ridicarii masurii popririi conturilor bancare in cazul stingerii obligatiilor fiscale, intarzieri care, de cele mai multe ori, afecteaza activitatea contribuabililor”. Astfel ca nu doar ca „deblocarea conturilor bancare s-ar realiza in doar doua ore de la momentul in care s-a constatat ca a fost acoperita obligatia restanta”, dar si „ bancile vor vira in conturile bugetare doar suma necesara acoperirii creantei executate”. Si chiar daca reprezentantii bancilor s-au eschivat sa puna si ele umarul la implementarea electronica a sistemului fiscal, iata ca presiunea constanta a sefilor ANAF pare sa-i duca pe bancheri la o atitudine mai normala fata de clientii lor.
Ziarul Financiar:
În urmă cu 100 de ani, un filosof, astăzi aproape uitat, publica o carte care a stârnit multă vâlvă în epocă. Exegeza târzie care însoţeşte „Declinul Occidentului” spune că, urmare a apariţiei acestei cărţi, germanii ar fi înghiţit mai uşor înfrângerea din primul război mondial căci, dacă este adevărat ce susţine Oswald Spengler, anume că orice civilizaţie este supusă pieirii, aşa cum, orice se naşte, urmează ritualul înfloririi, al rodirii şi apoi al putrezirii, atunci vina de a fi fost îngenunchiat nu mai ţine de voinţă, ci de destin.
Că violenţa ultimei crize economice nu a avut egal de la “Marea Depresiune” încoace, ne-o arată măsurătorile econometrice. Augurii zilelor noastre dau semne rău prevestitoare şi văd analogii între starea de spirit care a domninat anii premergători celui de-al doilea război mondial şi confuzia care stăpâneşte azi lumea occidentală. Globalizarea, migraţia, terorismul, fronda împotriva “corectitudinii politice” ajunsă dogmă, birocraţia Bruxellesului, într-un cuvânt criza modernităţii sau a capitalismului - unul dintre stâlpii modernităţii în definiţia eseistului H-R Patapievici -, ar fi tot atâtea elemente care întregesc puzzleul neodecăderii. Brexitul, rezultatul surpriză al alegerilor din SUA, şocantul vot al turcilor rezidenţi în Occident la referendumul pentru schimbarea formei de guvernare în Turcia, acestea toate nu vin de niciunde. Sunt succesele de etapă în măsură să rebalanseze jocul? – iată întrebarea.
Alegerile prezidenţiale din Austria au adus victoria unui moderat în faţa unui extremist, după legislativele din Olanda extrema dreapta rămâne în afara guvernării, în Franţa liderul extremei drepte a ieşit pe locul al doilea în primul tur al prezidenţialelor iar, în Germania, indiferent de rezultatul votului din toamnă, la putere va fi un proeuropean.
Şi, totuşi, în Austria, în decembrie trecut, ecologistul Van der Bellen a câştigat la un scor strâns în faţa extremistului Norbert Hofer care a primit cu doar 100.000 de voturi mai puţin decât învingătorul. Şi puţini au luat în serios ameninţarea acestuia din urmă: “Totul are două feţe, iar eu am doar 46 de ani”. Altfel zis: timpul este de partea mea!
În Olanda, liberalii lui Mark Rutte au câştigat alegerile din martie, iar lumea a răsuflat uşurată. Dar mai puţin s-a vorbit de faptul că partidul premierului a pierdut 24% din mandatele pe care le avusese la alegerile precedente, în vreme ce partidul extremist al lui Geert Wilders, chiar perdant, a câştigat cu 66% mai multe mandate decât în alegerile precedente - cel mai bun scor al acestui partid de la înfiinţarea sa.
În Franţa, acum, mulţi se felicită că Marine le Pen, şefa Frontului Naţional, a ieşit pe locul al doilea, iar mandatul de preşedinte al lui Emmanuel Macron este aproape 100% asigurat. Dar şi aici sunt multe de spus. Pentru prima dată în istoria celei de-a cincea republici, un partid de extremă dreaptă trece de pragul de 20% din voturi. Pentru prima dată cele două mari partide tradiţionale de stânga şi de dreapta (cu avatarurile lor) nu au, niciunul, un reprezentant în finala prezidenţială. Şi, dacă spre Marine Le Pen s-au dus peste 20% din voturi, alte aproape 20% au mers spre reprezentantul extremei stângi Lean-Luc Melechon. Mai mult de patru din zece francezi au votat, prin urmare, cu extremele şi tot atâtea voturi vor merge, arată sondajele, spre reprezentanta extremei drepte în finala din 7 mai, un scor colosal chiar şi pentru mereu nemulţumita Franţă.
RFI:
Rezultatele primului tur al prezidenţialelor franceze reprezintă un adevărat seism pentru "vechea" clasă politică franceză. Calificarea în finală a unui centrist independent - Emmanuel Macron - fără nicio structură în spate acum un an, şi a unei extremiste de dreapta Marine Le Pen - cu un scor istoric de mare, este în sine ceva nemaîntâlnit. Dacă la asta mai adăugăm şi la fel de istorica eliminare din turul doi a reprezentanţilor celor două partide care guvernau de decenii la rând Franţa, putem spune că asistăm la o recompunere totală a peisajului politic francez.
Emmanuel Macron este foarte bine plasat ca să devină viitorul preşedinte al Franţei, cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei. Cel care nu a fost până acum niciodată ales în vreun post, era necunoscut francezilor acum trei ani. El şi-a câştigat aşadar pariul mizând pe sloganul "Nici de dreapta, nici de stânga". Criticat pentru programul său, uneori neclar, cel care a fost doi ani ministru al Economiei sub preşedinţia lui François Hollande după ce îi fusese acestuia consilier economic, a demonstrat că nu este doar o făcătură mediatică cum spun adversarii săi cei mai înverşunaţi.
În ton cu dorinţa francezilor de reînoire a clasei lor politice, tânărul de doar 39 de ani le-a promis compatrioţilor săi că va schimba "softul politic", felul de a guverna de până acum. Pur produs al şcolilor de elită franceze, fost bancher de afaceri la Rothschild, intrat în politică de abia acum 5 ani, Emmanuel Macron a avut intuiţia, a înţeles ce nu mai merge la marile partide politice. După ce a demisionat din postul de ministru şi şi-a creat o mişcare - En Marche! - ce revendică azi aproape 300.000 de aderenţi, Macron a prezentat un program de inspiraţie social-liberală.
Cu discursul său transpartizan, el a sedus însă mai degrabă clasele mijlocii - ţinta sa principală - şi mai puţin clasele populare şi rurale, mai reticente vizavi de globalizarea pe care o tot promovează. Pentru cei care-l critică, Macron este doar un "OZN", un "iluzionist" plin de contradicţii
Amator de literatură, centristul a ales, spre deosebire de concurenţii săi, să se afişeze în public cu soţia sa Brigitte, fosta sa profesoară de franceză de la liceu, cu 24 de ani mai în vârstă decât el (...)
România Liberă:
Ayaan Hirsi Ali, scriitoarea și activista de pe lista neagră a jihadiștilor, avertizează Occidentul că extremiștii duc o campanie ideologică pentru a distruge instituțiile politice ale lumii libere. Islamul este un cal troian care ascunde o mișcare politică non-violentă: dawa.
Ayaan Hirsi Ali, născută în 1969 în Somalia, este unul dintre adversarii de temut ai islamiștilor extremiști. Din cauza criticilor la adresa extremismului religios, ea nu poate ieși din casă fără un bodyguard, pe numele său fiind emise multiple „fatwa“ (decret religios prin care e acuzată că a încălcat legea islamică - n. red).
Dacă acum 10 ani susținea că Islamul este incapabil de schimbare și făcea apel la musulmani să se convertească sau să își abandoneze complet credințele religioase, astăzi ea consideră că Islamul are nevoie de reformă și că responsabili pentru aceasta ar trebui să fie „musulmanii Mecca“, adică cei care cred într-o versiune mai moderată a Islamului - cea „promovată de profetul Mahomed“ înainte de anul 622, când a migrat la Medina, iar religia a luat o turnură militantă și ideologică, precizează publicația Wall Street Journal.
Într-o carte publicată recent, Ayaan Hirsi Ali, cercetător la Universitatea Stanford, argumentează că cea mai mare amenințare cu care Occidentul se confruntă este „dawa“ - campania ideologică pe care o duc islamiștii și care este complementară jihadului. Astfel, ea lansează un apel președintelui american, Donald Trump, să adopte o strategie amplă împotriva dawa - extremismul non-violent - , „înainte să fie prea târziu“ și avertizează că inclusiv Uniunea Europeană, „așa cum o știm“, este în pericol să se năruiască.
Islamul, între religie și ideologie politică
Într-un interviu acordat publicației americane, ea îndeamnă Occidentul să privească Islamul cu alți ochi. În opinia sa, acesta trebuie perceput „nu doar ca religie, ci și ca ideologie politică“.
„A ne raporta la Islam doar ca la o religie, așa cum facem cu Creștinismul sau Budismul, înseamnă să ne asumăm riscul de a ignora dawa - activitățile pe care islamiștii le întreprind pentru a întreține entuziasmul musulmanilor, prin intermediul unei campanii prin care se încearcă impunerea Legii Șariei inclusiv în țările Occidentale“, susține Hirsi Ali.
Această religie este un cal troian care ascunde mișcarea politică islamistă, consideră activista. Hirsi Ali argumentează că, din moment ce dawa reprezintă o activitate misionară, cei care o propovăduiesc beneficiază, în societățile libere, de o protecție a legii mai mare decât cea pe care au avut-o marxiștii sau fasciștii în trecut. Ea explică cum, în Statele Unite și Europa, dawa se întâmplă sub ochii tuturor.
„Scopul este de a converti non-musulmanii la un Islam politic și de a-i împinge pe cei deja existenți spre extremism. Țelul suprem este de a distruge instituțiile politice ale societăților libere, pe care să le înlocuiască cu Șaria“, argumentează Hirsi Ali, precizând că acesta este „un proces fără sfârșit“, care se va încheia doar atunci când utopia islamică va deveni o realitate.
