Premium
Digi24:
În discursul din această după-amiază, Klaus Iohannis a încercat să răspundă tuturor criticilor, iar acţiunea sa de a se distanţa de Guvernul Cioloş este explicată prin faptul că preşedintele înţelege că imaginea sa s-a deteriorat din cauza acestui Executiv, a comentat politologul Cristian Pîrvulescu.
„A fost un discurs defensiv, după o serie de atacuri, într-un moment în care partidele sunt în degringoladă: PNL după ce a fost obligat să renunţe la candidatura lui Munteanu, iar PSD după sentinţa lui Dragnea.
Partidele se repliază, iar preşedintele poate să folosească momentul ca să preia controlul dezbaterii şi să încerce o schimbare a raporturilor mediatice înainte de sărbători.
Încearcă să răspundă tuturor criticilor, să găsească explicaţii care fac obiectul discuţiilor noastre şi în toate studiourile din România, în contradictoriu sau nu, ceea ce îl avantajează pe preşedinte, pentru că lansează un subiect în discuţie.
Dă un răspuns spunând că acum poate răspunde, că intenţia e să creeze o nouă imagine a administraţiei prezidenţiale.
Preşedintele înţelege foarte bine că imaginea i s-a deteriorat din cauza acestui guvern, a crizelor pe care le-au provocat. Distanţarea e tactică, de un guvern care se duce la vale şi ia cu el şi preşedintele.
Preşedintele păstrează un avantaj în raport cu guvernul. Klaus Iohannis s-a bazat pe foarte multă simpatie când a fost ales, a făcut ca multă vreme să beneficieze de o încredere neobişnuită în România. La un an de zile încă stătea foarte bine, dar guvernul Cioloş a contribuit la deprecierea imaginii preşedintelui. Despărţirea de guvern e oportunitatea de a-şi consolida poziţia pe care o are”, a explicat Cristian Pîrvulescu.
Romania Libera:
Un calcul relativ simplu, pornit de la datele Institutului Național de Statisticiă (INS) și ale Casei Naţionale de Pensii scoate la iveală o concluzie năucitoare. Salariul mediu brut în România, în ianuarie 2016, a fost de 2.681 de lei.
Pensia medie lunară în aceeași lună a fost de 930 lei. Un angajat plătește CAS 10,5% din salariul brut, la care se adaugă CAS plătit de angajator, pentru același salariat, de 15,8%. În total, contribuţia unui cetăţean român la fondul de pensii este de 26,3% lunar. Vârsta de pensioare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, adică o medie de 64 de ani. Speranța de viață la naștere, în România, este de 70,5 ani la bărbați și 77,6 ani la femei, de unde rezultă o medie de 75 de ani.
Prin urmare, un om care iese la pensie la 64 de ani mai trăiește în medie 11 ani. Pensia medie înmulţită cu 11 ani înseamnă 122.760 lei. Atâta va “mânca” un bătrân după ce nu mai lucrează activ. Dar această persoană a muncit 39 de ani, respectiv 468 de luni în care s-a depus CAS în numele său de 26,3% din salariu mediu, adică 705,103 lei pe lună. Rezultă un fond total de 329.988,204 lei, într-o viaţă de muncă.
Din acest fond el beneficiază de doar 122.760 lei, pentru că trăiește doar 11 ani după pensionare. Asta înseamnă că pierde din fondul depus două treimi.
Ziarul Financiar:
Aparent nu ar fi nimic în comun între insolvenţa producătorilor de energie pe bază de cărbune, necalificarea echipei de gimnastică la Olimpiadă, scandalul de la Operă şi dificultăţile financiare ale Televiziunii Române care au dus la excluderea din Eurovision.
Sunt doar patru cazuri care s-au suprapus în ultimele două săptămâni ca nişte electroşocuri.
Însă, observând reacţiile celor chemaţi să administreze aceste crize, nu poţi să nu constaţi incoerenţa, detaşarea până la indiferenţă şi ridicatul din umeri la cel mai înalt nivel.
În condiţiile în care de patru ani România este pe creştere economică substanţială, salariile cresc, taxele scad şi bugetul de care dispune ţara este cu 10% mai mare în valoare absolută decât în 2012, iată că vin aceste duşuri reci să ne amintească ceva: România este o ţară vădit incapabilă să administreze bunuri publice cu grad înalt de eficienţă.
E posibil ca toate aceste eşecuri să ne arate o limită a dezvoltării.
Oricât ai fi de dinamic din punct de vedere economic, dacă nu ştii să pui la punct instituţii publice performante care să administereze cu rezultate bunurile publice, câştigul social şi în cele din urmă economic nu vine.
Iar acestea nu sunt decât părţile vizibile, de mare impact ale neştiinţei şi/sau neputinţei de a administra bunurile publice într-un mod eficient.
Sănătatea, educaţia şi infrastructura organizate public în proporţie de 95% sunt exemplele clasice în materie.
Există poate şi bariere mentale. Când îl vezi pe ministrul culturii sau pe cel al energiei foarte departe de o atitudine de implicare sută la sută, că nu „ard“ pentru a găsi o soluţie nu numai să dezvolte ceea ce au primit din spate, de la înaintaşii lor, şi să modernizeze, ci pur şi simplu uitându-se cum le ia casa foc realizezi de ce România este astăzi în derivă, cu toate că pe hârtie PIB-ul creşte an de an.
Aceşti oameni puşi să administreze o ţară dau senzaţia că nu este problema lor. „Avertizez conducerea Complexului Energetic Oltenia că este nevoie de restructurarea companiei“, spune ministrul energiei. Serios? Dar cine este proprietarul companiei?
Iar în cazul Eurovision, vine purtătorul de cuvânt al guvernului şi spune: „Nu am găsit soluţia legală şi tehnică împreună cu Ministerul de Finanţe.“
Dar de când Ministerul de Finanţe face evaluarea oportunităţii implicării României într-un proiect internaţional? Parcă ar fi din altă ţară aceşti oameni şi prima lor grijă este să se spele pe mâini, să găsească motive pentru „nu se poate“.
