MAI intră într-un proces amplu de reformă - Predoiu promite eficientizare fără concedieri. Ce schimbări majore se pregătesc

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-09-2025 22:59

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: SOEREN STACHE / AFP / Profimedia

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) intră într-un amplu proces de reformă structurală și funcțională, menit să modernizeze instituția, să eficientizeze serviciile pentru cetățeni și să adapteze structurile la realitățile actuale. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni trei runde de consultări – cu structurile operative, sindicatele din sistem și primarii din Asociația Municipiilor din România – și a subliniat că nu sunt planificate disponibilizări.

”Astăzi, 29 septembrie 2025, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a demarat un amplu proces de analiză şi consultare interinstituţională, în vederea reconfigurării structurale şi funcţionale a sistemului instituţional, cu scopul de a răspunde mai eficient nevoilor de siguranţă ale cetăţenilor şi de a adapta structurile MAI la realităţile actuale”, au transmis, luni, reprezentanţii MAI, într-un comunicat de presă, citat de news.ro.

Potrivit acestora, procesul de reconfigurare a fost discutat pe parcursul a trei întâlniri de lucru care au avut loc luni.

”Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a condus o şedinţă tehnică de lucru cu structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia a prezentat direcţiile de reconfigurare structurală şi funcţională a MAI, cu obiectivul de a creşte eficienţa instituţiei în slujba cetăţenilor”, a transmis MAI.

Instituţia precizează că procesul de reconfigurare se va desfăşura pe domenii şi pe structuri de intervenţie, în trei etape:

  1. Elaborarea conceptelor, incluzând contribuţii din partea structurilor ministerului şi a altor instituţii relevante.

  2. Prezentare şi dezbatere publică, cu atragerea şi integrarea contribuţiilor instituţionale şi interinstituţionale (Guvern şi societate civilă).

  3. Lansarea proiectelor de acte normative, atât de nivel legal, cât şi infralegal.

Linii de intervenţie

  1. Ordine şi siguranţă publică

  2. Sistem integrat de dispecerate pentru OSP (ordine şi siguranţă publică).

  3. Programul „e-Sigur” – colectarea şi analiza datelor din trafic prin concentrarea imaginilor şi informaţiilor obţinute din trafic şi eficientizarea aplicării contravenţiilor.

  4. Noua concepţie de management al traficului la nivel naţional, cu proiect-pilot deja realizat în Bucureşti.

  5. Noua concepţie de pază a Jandarmeriei Române, care include:

    • paza instituţiilor şi a obiectivelor MAI;

    • paza transporturilor.

  6. Noua structură a DGA, cu arondare pe Curţi de apel.

  7. Noua concepţie privind Poliţia Transporturilor.

  8. Noua concepţie privind Jandarmeria Română – adaptarea la realităţile din teren, distribuţie a structurilor în funcţie de numărul de locuitori din judeţe, cu eventuale comasări; analiza optimizării capacităţii de intervenţie.

  9. Noua concepţie privind normarea personalului la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor.

  10. Evaluarea atribuţiilor şi eficienţei structurilor de evidenţa persoanelor şi paşapoarte.

  11. Noua structură a Poliţiei de Frontieră, cu integrarea IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).

  12. Situaţii de urgenţă

Proiect de concentrare a comenzii în teritoriu, pentru creşterea vitezei de reacţie şi a coerenţei decizionale în intervenţii.

Reconfigurări de ordin general şi funcţional

  1. Creşterea vârstei de pensionare (măsură integrată în concepţia pentru ordine şi siguranţă publică).

  2. Reconfigurarea criteriilor de acordare a gradelor superioare.

  3. Întărirea protecţiei cadrelor prin lege – întărirea autorităţii personalului la intervenţie şi inspecţie.

  4. Elaborarea unui concept unitar de utilizare a dronelor – fie integrate în fiecare structură, fie printr-un departament specializat.

  5. Reorganizarea Aparatului Central al MAI – evaluarea compartimentelor, eliminarea paralelismelor, dimensionare adecvată; limitarea la minimum a activităţii birocratice.

A doua întâlnire a ministrului Predoiu a fost cu reprezentanţii sindicatelor. Ministrul Afacerilor Interne a prezentat direcţiile de reconfigurare subliniind explicit că ”nu este o reconfigurare pentru a da oameni afară”.

”Totodată ministrul Cătălin Predoiu a subliniat faptul că nu există decât o discuţie de principiu privind vârsta de pensionare neluându-se nicio decizie în acest sens. Proiectul prezentat la întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor a preluat mai multe propuneri făcute de-a lungul timpului de către aceştia, fapt remarcat de către participanţi. Conform ministrului Afacerilor Interne proiectul va fi finalizat la jumătatea lunii decembrie şi va fi însoţit permanent de consultări cu partenerii sociali şi structurile din teren, urmând să fie ulterior supus evaluării Guvernului şi Parlamentului”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Cea de-a treia întâlnire a ministrului Predoiu a fost cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, în cadrul căreia au fost discutate măsuri concrete privind organizarea şi eficientizarea serviciilor oferite cetăţenilor, în special în domeniul gestionării traficului şi al siguranţei publice.

Una dintre direcţiile analizate a fost integrarea dispeceratelor existente, cu scopul de a reduce constrângerile logistice şi de a utiliza mai eficient resursele disponibile.

”Ne dorim o abordare unitară, pe principii de eficienţă. Sunt localităţi unde dispeceratele sunt deja integrate, dar există o diversitate de situaţii la nivel naţional. Din partea primarilor am constatat un interes real pentru eficientizarea acestor structuri şi, pe această bază, putem construi o nouă concepţie a gestionării traficului şi a siguranţei publice în România”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Acesta a anunţat lansarea unui grup de lucru mixt (task force), format din specialişti ai MAI şi ai administraţiei publice locale, care va elabora în perioada următoare o serie de concepte de reconfigurare structurală şi funcţională.

”Vom comunica aceste concepte tuturor autorităţilor locale şi vom prelua sugestiile şi propunerile dumneavoastră. Nu vorbim despre o decizie deja luată, ci despre un proces deschis, bazat pe dialog şi colaborare”, a precizat ministrul Predoiu.

MAI anunţă că toate schimbările vor fi implementate transparent, gradual şi în strânsă consultare cu toţi actorii relevanţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri