Alegerile parlamentare anticipate de duminică intră în istoria R. Moldova cu o premieră: victoria covârșitoare a unui partid perceput "de dreapta". Deși, în realitate, Partidul Acțiune și Solidaritate al președintelui Maia Sandu e clar un promotor al ideilor clasice "de stânga". La Chișinău, însă, stânga a însemnat mereu "pro-Moscova", iar dreapta - "pro-Europa". Calculul făcut de PAS a fost corect. Societatea moldovenească e încă departe de o democrație autentică. Vechile reflexe de căutare a unei mâini de fier salvatoare nu au dispărut, iar teza "să îi dăm președintelui un Parlament și un Guvern" a funcționat de minune.
.
Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, formațiunea celor 2 foști președinți, Dodon și Voronin, e mult prea departe ca număr de mandate pentru a conta în viitoarele lupte parlamentare, iar partidul lui Ilan Șor își trăiește ultimul ciclu legislativ în următorii 4 ani. Nu au mai fost ajutați nici de vechile sperietori cu tancurile NATO și jandarmul român, nici de votanții inculți cărora le vorbesc utilizând un bagaj de cuvinte rudimentar presărat cu rusisme. Lucruri valabile și în cazul lui Usatîi rămas în afara Parlamentului.
Dincolo de eșecul previzibil al unor partide pe care le vom revedea agitate și pline de speranțe deșarte la viitoarele alegeri, cel mai mare eșec a fost înregistrat de formațiunile unioniste: Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Unității Naționale. 0,49% (7218 voturi) și 0,45% (6646 de voturi). Scoruri rușinoase.
.
În aceste condiții, e normal să ne întrebăm dacă asistăm la un prohod al unionismului sau un prohod al "liderilor" unioniști, unii dintre ei cu "mandat de la Dumnezeu". Pe de o parte, i-am avut pe cei țâfnoși cu pretenții elitiste. Pe de alta, pe cei prinși într-o horă pe ritmuri de circ ambulant cu manifestări publice ridicole.
Atacurile dintre ei au creat aversiuni inclusiv în rândul alegătorilor. Am fost și eu ținta unora dintre ele. M-am trezit acuzat că "aș fi blocat un proiect al Guvernului României care voia să legifereze recunoașterea cetățeniei române pentru basarabeni". Eu, da, chiar eu, după ce am pledat public ani la rând pentru modificarea legii 21/1991 anume pentru introducerea conceptului de "recunoaștere". E și de râs, și de plâns. Necunoașterea și ignoranța fac mereu victime. Cineva mă îndemnase să acționez în judecată personajul politic respectiv pentru defăimare. Nu am făcut-o. Deocamdată.
.
Nu sunt singurul care își pune întrebarea din titlul acestei postări. Silviu Tanase scrie în Timpul: "Scorul obținut de unioniști nu poate și nu trebuie identificat cu sprijinul popular pentru ideea unionistă. Rezultatul obținut mai degrabă reflectă calitatea liderilor. Dacă liderii unioniști au măcar un dram de bun simț, ei trebuie să-și asume acest rezultat și să se retragă din politică. În cazul în care unionismul va fi în continuare reprezentat de aceștia, niciun fel de campanie, indiferent de mesaj nu va putea schimba această stare de lucruri".
Completez spunând că nu doar calitatea "liderilor" contează. Un lider poate fi educat, crescut, format. Uitați-vă la discursul public al Maiei Sandu de acum 7-8 ani. Evoluția e indubitabilă. Sprijinul acordat din Vest - fonduri, consultanță și uși deschise la nivel înalt - și-a spus cuvântul. Unionismul nu beneficiază de un sprijin similar. Dimpotrivă, la București, cu excepția AUR, toți ceilalți sunt total dezinteresați de ReUnire. Unii pentru că nu vibrează la însăși ideea de reîntregire națională, alții pentru că nu au voie să o facă.
Am sprijinit cu toată convingerea ideea unui proiect politic în R. Moldova cu denumirea, ideologia, însemnele grafice similare unui partid parlamentar din România. Alianța pentru Unirea Românilor merită felicitată pentru asumarea acestui demers. Păcat că inspirația acestei decizii a fost dublată de decizii profund neinspirate cu privire la strategia de campanie și lista de candidați.
.
Unionismul din Basarabia în exprimarea sa politică a intrat în moarte clinică. Singura șansă pentru revigorarea acestuia o reprezintă eventuala prezență a #AUR la guvernare în România, în 2024. În plus, e, bineînțeles, nevoie ca fețele acestui mare eșec al unioniștilor să facă un pas în spate. Sau chiar doi. Totuși, nu e exclus să fim prea optimiști noi, cei care credem într-o eventuală înțelepciune a "liderilor" unioniști. I-am văzut deja pe unii pregătiți "să continue lupta". Poate nu au observat acel "0" din fața rezultatului de la alegeri. Mai mult, au început să atace alegătorii, uitând un adevăr elementar: "alegătorul are mereu dreptate". Penibil!
.
ReUnirea e iminentă. Dar fără un proiect politic unionist puternic, susținut și asumat clar de România, e clar că reîntregirea e mai îndepărtată decât ne dorim noi, unioniștii sinceri care, spre deosebire de alții, rămânem unioniști inclusiv atunci când nu candidăm.
Comentează