Premium
România va găzdui, joi, 9 mai a.c., în Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, reuniune ce se anunță foarte importantă din perspectiva alegerilor europarlamentare și a negocierilor ce vor fi purtate pentru numirile în cele mai importante funcții europene.
RFI:
Este imposibil să se vorbească despre viitorul Europei fără a trece prin etapa fundamentală a numirilor după alegerile europene. Toate instituțiile UE își schimbă președinții în această toamnă, pariurile sunt deschise la Sibiu pe 9 mai.
Este prematur? Așa s-ar zice întrucât astfel de discuții au de obicei loc după alegerile europene. Dar anul acesta Brexit face ca discuțiile despre UE 27 și viitorul sau să fie devansate, ba chiar puțin date pese cap.
Sondajele de opinie arată că prima forță politică a UE va rămâne PPE și după 26 mai, cine va fi deci presedintele Comisiei Europene și cine îi va tine isonul la Consiliu? Cine va completa triunghiul la Parlamentul European și cine va fi șeful diplomației UE?
Este clar că sistemul de Spitzenkandidat, prin care presedintele Comisiei Europene este ales prin sufragiu universal, nu mai face unanimitate printre liderii UE27. La Sibiu, vor încerca ei să îndepărteze acest sistem?
Este foarte probabil să fie așa, în acest fel candidatul PPE, Manfred Weber – necunoscut în UE și chiar si în Germania natală- iese din cursă. In locul sau un alt politician PPE cu mult mai cunoscut si respectat se poate așeza în capul mesei Comisiei Europene fără a fi cu adevărat candidat - este vorba despre Michel Barnier.
Weber ar putea avea drept premiu de consolare președinția Parlamentul European, cel puțin pentru doi ani si jumătate (durata unui mandat).
Mulți văd în Angela Merkel un președinte UE foarte onorabil care ar merge bine în tandem cu Barnier si ar asigura cota feminină a numirilor. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Poveştile cu relevanţă istorică, trădări şi revoluţii, lovituri de stat şi schimbări de regimuri, au nu rareori la bază acte care sunt profund umane, mercantile şi cinice, în propriul beneficiu.
De aceea, istoria se scrie atât de greu în zilele acestea chiar într-un stat eşuat şi în pragul colapsului cum e Venezuela: cu inflaţie galopantă de câteva milioane la sută, cu pene de curent electric mai tot timpul, fără hrană, medicamente sau apă pentru populaţie.
Trădări şi pertractări cu potentaţii regimului chavist de la Caracas
De aceea tentativa de încheiere, schimbare şi tranziţie paşnică şi lină a regimului Maduro de săptămâna trecută a părut o robinsoniadă don-quichotească pentru preşedintele interimar Guaido, pentru necunoscători. Totuşi, lucrurile încep să se precizeze astăzi, când ştim cât de serioasă a fost operaţiunea de debarcare de marţi-miercuri a lui Maduro, că preşedintele Adunării Naţionale - recunoscut ca preşedinte interimar de către majoritatea statelor Occidentale, SUA şi statele din America Latină după pseudo-alegerile orchestrate de Maduro - nu s-a lansat într-o aventură necugetată şi că un avion chiar îl aştepta cu motorul turat pe liderul Chavist pentru a pleca în Cuba.
Iată cum s-a scris istoria: de trei luni de zile, liderii actualului regim negociază cu opoziţia renunţarea la liderul chavist şi revenirea la democraţie contra salvării propriilor persoane, a averii şi chiar a propriilor poziţii. Ministrul Apărării, unul dintre atotputernicii reali ai regimului chavist - cel care a garantat menţinerea lui Maduro - împreună cu şeful securităţii ca şi şeful Curţii Supreme de Justiţie au negociat menţinerea poziţiilor în perioada de tranziţie spre democratizare, totul pe fondul ameninţării directe şi a fricii că orice fugă în Cuba şi refugiere acolo s-ar putea, totuşi, solda – cum a fost cazul Assange în Ambasada Ecuadorului din Londra – cu extrădarea finală în SUA. De aici înclinaţia puternicilor lideri de a negocia cu şeful opoziţiei.
Ceea ce ştim este că Guaido a devansat acţiunea sa cu o zi, 30 aprilie, marţi în loc de 1 mai, şi că acest lucru a luat prin surprindere SUA. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
♦ Luna aceasta a adus noi dimensiuni sistemului bancar maghiar ♦ Aliaţii premierului Viktor Orban au lansat o nouă bancă universală care va concura îndeaproape cu liderul sectorului, OTP, o companie privată condusă de un bancher pe care puterea nu-l poate controla ♦ Apoi, OTP a anunţat ceea ce ar putea fi sfârşitul unei serii de achiziţii în urma căreia a ajuns să-şi obţină majoritatea veniturilor şi profitului de la subsidiarele din străinătate.
OTP va mai cumpăra o bancă, după care se va odihni, a declarat recent preşedintele băncii Sandor Csanyi, referindu-se la încheierea unei ofensive a achiziţiilor lansată în 2014. Săptămâna trecută, banca a anunţat că va cumpăra cea de-a 11-a bancă străină, SKB Banka, unitatea slovenă a grupului francez Societe Generale. De aceea este probabil ca de acum liderul bancar ungar să se odihnească pentru a digera achiziţiile, scrie Portfolio.hu. OTP a preluat deja subsidiarele SocGen din Bulgaria, Albania, Serbia, Moldova şi Muntenegru. SKB Banka are o cotă de piaţă de 9% în Slovenia şi este a patra bancă în funcţie de mărime de acolo.
În urma acestor tranzacţii, operaţiunile din străinătate vor fi mai mari decât cele din Ungaria în ceea ce priveşte veniturile şi profitul. Despre o astfel de evoluţie a vorbit şi premierul Orban în martie, făcând referire la o iniţiativă de ajutare a companiilor maghiare să devină campioni regionali. Desigur, expansiunea OTP a început mult mai devreme decât a anunţat guvernul, notează Portfolio.hu. Banca este prezentă acum în 12 state. Şirul de achiziţii a început prudent. După criza din 2008, şefii de la OTP au tot vorbit despre faptul că vor să cumpere o bancă. Au existat zvonuri despre posibile achiziţii regionale, însă nimic nu s-a concretizat. Aceasta până în 2014, când a început să funcţioneze maşinăria de înghiţit bănci. Primele achiziţii au fost doar încercări prudente, cum ar fi cumpărarea Banco Popolare Croaţia (ianuarie 2014), cu o cotă de piaţă de doar 0,6%, şi banca Millennium din România (iulie 2014), cu o cotă de piaţă de numai 0,8%. Apoi, din 2017 şi până anul acesta OTP a intrat hotărât pe tarlaua SocGen, de la care a cumpărat nu mai puţin de şapte subsidiare central-europene şi est-europene. OTP a încercat să intre şi pe tarlaua băncilor greceşti. În Serbia manevra i-a mers, grupul maghiar preluând Vojvodjanska Banka de la National Bank of Greece în august 2017. Însă în România OTP a fost gonită anul trecut de BNR când a încercat să cumpere Banca Românească tot de la National Bank of Greece. Eşecul i-a tăiat pofta de bănci greceşti. Ofensiva achiziţiilor a fost inspirată, iar OTP a devenit o maşinărie de făcut cash. Din 2014 activele grupului au crescut cu 70%. Ponderea operaţiunilor maghiare în total s-a redus la 45%, potrivit calculelor Portfolio.hu. De la anunţarea primei achiziţii, în 2014, şi până în prezent cotaţiile acţiunilor OTP s-au triplat, prin urmare strategia îi mulţumeşte pe investitori. Banca nu se va opri aici. Csanyi a declarat la ultima adunare generală a acţionarilor că după ce se odihneşte OTP va face un nou salt, în condiţiile în care în următorii 3-5 ani pe piaţa bancară europeană va veni un nou val semnificativ de consolidări. (Mai multe detalii AICI)
