Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză a jurnalistului Ion Cristoiu referitoare la inițiativa liderului PSD Liviu Dragnea privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Evenimentul Zilei:
(...) Mutarea ambasadei noastre la Ierusalim e o inițiativă pe care puțini politicieni și-ar fi permis-o în istoria României moderne. Nicolae Ceaușescu, cel care a făcut din îndrăzneală nota dominantă a politicii externe românești, ar fi făcut-o, poate. În postdecembrism, n-o văd asumată nici măcar de Traian Băsescu. Pe cît de îndrăzneț în plan intern, pe atît de prudent a fost Traian Băsescu în plan extern. Ei, bine, iată această inițiativă riscantă, cu atîtea necunoscute, asumată de Liviu Dragnea. Omul care n-a avut curaj să- și asume Ordonanța 13, care a scăldat-o în cazul Kovesi, și-a asumat deodată și nu oriunde, ci în planul politicii externe, o inițiativă de o rară complexitate. O inițiativă în care în orice moment îți poți rupe gîtul.
Mai mult, spre deosebire de alte situații, Liviu Dragnea exprimă o determinare ieșită din comun. Nimic nu pare a-l pune pe gînduri, nici măcar avertizările multor jurnaliști și politicieni că mutarea ambasadei e o inițiativă ale cărei efecte pentru România rămîn necunoscute.
De ce e Liviu Dragnea astfel, diferit total de cel de pînă acum?
Știe el ceva ce nu știm noi?
E un simplu pion într-un joc făcut de alții, dar care i-au garantat că totul va fi bine?
Răspunsul va fi dat pe 14 mai 2018, cînd e prevăzută deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim.
Dacă evenimentul are loc și dacă merge la deschidere Donald Trump, trebuie să ne așteptăm și la referiri publice la decizia altor state de a urma America.
Dacă toate acestea se întîmplă, atunci Liviu Dragnea nu s-a aventurat, ci a jucat un rol dacă nu dat, atunci măcar sugerat.
Dacă toate acestea nu se întîmplă, a fost vorba de o aventură.
Destul de costisitoare pentru Liviu Dragnea. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
(...) La alegerile locale de joi, UKIP a înregistrat un dezastru electoral major, dar rezultat perfect logic deoarece, confruntaţi cu primele semne ale marii crize care va urma, britanicii au sancţionat pe cel pe care l-au identificat drept primul responsabil al unei uriaşe mistificări, parte dintr-un scenariu menit să ducă într-un final la dispariţia proiectului european. Idee pe care o discutau între ei reprezentanţilor partidelor de extremă-dreapta, naţionaliste şi anti-europene din grupul politic respectiv (şi mai apoi în Internaţionala partidelor extremiste a cărei primă reuniune a avut loc la Sankt Petersburg) era că că momentul BREXIT avea să fie doar momentul glorios de început al unui proiect care să se dezvolte succesiv în mai multe ţări europene. Planul era ca, pentru maximum de credibilitate, să înceapă să câştige succesiv în Marea Britanie, Olanda şi Franţa, pentru ca mai apoi să cuprindă statele sărace ale sudului european, reunite deja de Grecia într-o alianţă politică pe care acum încearcă s-o extindă înspre ţările din Balcanii de vest şi înspre Bulgaria şi România, cu sprijinul ideologic al Grupului de la Vişegrad.
Numai că realitatea post-Brexit s-a dovedit imediat într-atât de problematică, încât au început să apară frâne naturale. Severe şi evidente. Dezastrul economic care se anunţă în Marea Britanie este doar la început, fiind marcat deja de retragerea unor mari companii multinaţionale şi de ezitarea din ce în ce mai manifestă de a se încheia contracte de mari dimensiuni şi pe termene lungi cu companiile britanice care vor ieşi din Uniunea vamală şi, în raport cu UE, vor avea în cel mai bun caz un statut special (dacă iese negocierea privind Uniunea vamală), fie cel de „ţară terţă“ precum Mongolia sau Chile.
Sigur că acum britanicii, mai ales tinerii, realizează proporţiile în care viitorul lor profesional va fi afectat, odată cu închiderea porţilor de acces către studiile în regim comunitar asigurate până acum oriunde în UE sau la foarte generoasele burse de studiu universitar, de masterat, doctorat sau de post-doctorat din banii comunitari. Fiind acum obligaţi să se gândească ce şanse reale vor avea de a putea vreodată accesa deosebit de costisitorul sistem de învăţământ de acasă, mult sărăcit şi el de plecarea estimată a multor contribuitori din UE, tineri care, în cel mai bun caz, vor avea nevoie de vize speciale de şedere. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Însă cu cât ziua de 20 august – ziua în care Grecia ar trebui să iasă din faliment – se apropie, lipsa de claritate este o stare continuă, ceea ce sporeşte nesiguranţa cu privire la capabilitatea Atenei de a reveni la normal.
Sunt cinci întrebări care planează deasupra situaţiei economice actuale şi viitoare a statului elen.
Va fi scutită Grecia de datorii?
Zona euro a fost de acord să uşureze termenii Greciei în cazul datoriilor de 320 de miliarde de euro, dar punctele cheie de controversă între creditorii ţării persistă. Creditorii se întreabă care împrumuturi vor fi restructurate, ce cale va lua excedentul bugetar, dar mai ales, dacă scutirea de datorii ar fi acordată din start, necondiţionat, sau pe o perioadă mai lungă de timp, cu anumite condiţii.
Creditorii, în frunte cu Germania, preferă a doua variantă, în timp ce alţii, printre care Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Franţa argumentează că cea mai bună soluţie este să garanteze scutirea la data de 20 august, fără condiţii.
Va mai putea să se împrumute?
Când termenul va expira, Grecia va încerca să îşi asigure o linie de credit de precauţie – o plasă de siguranţă la nivel financiar, care ar veni cu o serie de condiţii stricte.
Pe termen scurt, nevoile financiare ale Greciei pot fi acoperite din vânzarea unor titluri de obligaţiuni şi de banii din planul de salvare, până în 2020. Dar, pe termen lung, cursa ar putea fi dificilă, şi Grecia ar putea fi dependentă de modul în care este privită de investitori şi de perspectivele economice ale ţării. (Mai multe detalii AICI)
