Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analiză: Numărul copiilor afgani care nu au suficientă mâncare a crescut cu 3,3 milioane de la venirea talibanilor la putere

republicworld.com
talibani afgani afganistan afgane

Numărul copiilor din Afganistan care nu au parte de suficientă mâncare a crescut cu 3,3 milioane de când talibanii au preluat controlul asupra ţării în august, conform unei analize a organizaţiei Salvaţi Copiii, citată de DPA.

La sfârşitul lunii noiembrie, 98% din populaţie nu avea suficientă mâncare, o creştere îngrijorătoare comparativ cu procentul de 81% care se înregistra până la 15 august, a transmis organizaţia britanică de caritate, cu sediul la Londra, bazându-şi analiza pe date de la Programul Alimentar Mondial al ONU.

Afganistanul se confruntă cu o criză alimentară fără precedent. Organizaţia estimează că 14 milioane de copii se vor confrunta în această iarnă cu o foamete ce riscă să le pună viaţa în pericol, potrivit Agerpres.

Pentru că sistemul de sănătate din Afganistan, dependent de ajutoare, este în pragul colapsului, Salvaţi Copii atrage atenţie că mulţi copii subnutriţi nu au acces la tratamentul de specialitate de care au nevoie pentru a supravieţui.

Mai mult de jumătate din populaţie apelează la măsuri drastice pentru a-şi hrăni familia, o creştere de cinci ori faţă de perioada de dinainte ca talibanii să preia controlul asupra ţării, conform Programului Alimentar Mondial.

Criza din Afganistan vine într-o perioadă când lumea se confruntă cu cea mai mare criză alimentară din secolul al XXI-lea, un număr estimativ de 5,7 milioane de copii sub cinci ani fiind în pragul foametei în lume, a adăugat organizaţia.

Foametea şi subnutriţia au ajuns la niveluri record în lume, din cauza COVID-19, a conflictelor şi a impactului schimbărilor climatice.

Organizaţiile umanitare internaţionale avertizează că, fără acţiuni urgente, zeci de mii de copii ar putea muri de foame în lume, ceea ce ar anula decenii de progrese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.