Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analiză: Promisiuni populiste şi irealizabile în programele electorale ale candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

alegeri moldova vot

Majoritatea promisiunilor cuprinse în programele electorale ale candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova sunt populiste şi irealizabile, apreciază experţi locali, după o amplă analiză a programelor acestora, atrăgând atenţia că Legea fundamentală nu-i oferă nicio atribuţie şefului statului în domeniul economic, informează Radio Chişinău, potrivit Agerpres.

Constituţia Republicii Moldova prevede trei atribuţii distincte ale şefului statului, dar majoritatea deciziilor pe care le poate lua preşedintele trebuie să fie confirmate sau controlate de parlament.

Astfel, preşedintele poate dizolva parlamentul, dar în condiţii clar stabilite de Constituţie, şi are unele atribuţii în domeniul politicii externe şi în domeniul apărării, fiind comandantul suprem al forţelor armate. De asemenea, el poate conferi medalii, grade militare şi alte câteva funcţii simbolice.

Cu toate acestea, majoritatea candidaţilor la funcţia de preşedinte îşi asumă angajamente, inclusiv în domeniul economiei, care nu au nicio legătură cu mandatul şefului statului, precum instituirea monopolului de stat asupra unor activităţi economice, construcţia de fabrici şi alte promisiuni care ar stimula economia Republicii Moldova.

Astfel, primul candidat înscris în buletinele de vot, Renato Usatâi, liderul formaţiunii Partidul Nostru, promite că îi va antrena pe cei mai buni specialişti din ţară şi din străinătate în elaborarea unui plan de modernizare a Republicii Moldova. Acest plan ar urma să stabilească ce fel de întreprinderi trebuie construite în Republica Moldova, ce ar trebui să producă şi ce culturi agricole să cultive.

Candidatul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, promite că va iniţia elaborarea unui program naţional pentru modernizarea economică. Printre acţiuni concrete, el promovează introducerea moratoriului la controale pentru afacerile mici şi mijlocii, contractarea creditelor pentru dezvoltarea economiei, regândirea politicilor industriale, dezvoltarea turismului şi altele.

Singurul candidat care nu a inclus în programul său nicio acţiune sau promisiune de ordin economic este cel al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu. Programul lui Tudor Deliu are şase componente care corespund în mare măsură cu atribuţiile preşedintelui Republicii Moldova stabilite în Constituţie.

Citește și: ‘Dle Arafat, cu ajutorul dvs și al bunului Dumnezeu, să avem cât mai multe victime’ – Florin Roman a comis-o rău de tot

Programul lui Igor Dodon, actualul preşedinte care candidează pentru un nou mandat, conţine un capitol aparte pentru economie. Acesta pune accent pe industrializare, digitalizare, sectorul agrar, modernizarea infrastructurii şi integrarea eurasiatică.

Programul candidatei Partidului Şor, Violeta Ivanov, se concentrează pe domeniul social şi infrastructură. Pentru dezvoltarea economiei, ea promite instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului şi produselor din tutun şi construcţia întreprinderilor pentru procesarea producţiei agricole.

Şi candidata PAS, Maia Sandu, prevede în programul său mai multe acţiuni menite să stimuleze economia. Printre acestea sunt reducerea regulilor şi impozitelor pentru companii sau atragerea resurselor europene pentru mediul de afaceri. De asemenea, ea susţine că în calitate de preşedinte va promova produsele moldoveneşti peste graniţe şi va angaja subvenţii din partea Uniunii Europene pentru modernizarea agriculturii.

Preşedintele Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţâcu, îşi concentrează cele cinci puncte din programul său electoral pe subiecte politice interne, dar şi pe apropierea de România, precum unificarea infrastructurii, racordarea la sistemul educaţional românesc şi armonizarea sistemului de securitate.

Şi candidatul Blocului Electoral Unirea, Dorin Chirtoacă, menţionează în programul său avantajele unirii cu România. Printre acestea ar fi subvenţii mai mari în agricultură, fonduri europene pentru deschiderea afacerilor, creşterea economică de 8% anual şi fonduri pentru relansarea economiei.

Potrivit unui studiu Expert-Grup, majoritatea promisiunilor electorale din domeniile sociale şi economice nu sunt fezabile din punct de vedere financiar, iar candidaţii la funcţia de preşedinte au tendinţa de a depăşi atribuţiile funcţiei respective stabilite de Constituţie, notează Radio Chişinău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.