Directoarea generală a Companiei Naționale de Investiții (CNI), Manuela Pătrășcoiu, a fost uimită când a aflat că încasează un salariu lunar de aproximativ 14.300 de euro, potrivit televiziunii Digi24. Când a fost întrebată de reporteri ce părere are despre propriul salariu, Manuela Pătrășcoiu a spus: „Aoleu… mult… pe an, da...brut”.
- Reporter: La nivelul anului 2023 ați avut un venit de 643 de mii de lei pe an.
- Manuela Pătrășcoiu, director general CNI: Aoleu... mult... pe an, da... brut.
- Reporter: Este cel din declarația de avere, și este net-ul.
- Manuela Pătrășcoiu: Nu, nu, sunt bruturile în declarația de avere.
- Reporter: Net, în declarația de avere se trece net-ul din câte știu eu.
Șefa CNI câștigă peste 170.000 de euro pe an, iar suma provine din sporuri, prime și bonusuri. Și alți directori ai instituției ajung la salarii de peste o sută de mii de euro pe an. De exemplu, Daniela Orodel, directorul economic al CNI are un venit lunar de 13.100 de euro. Adrian Cefalan, director implementare investiții, câștigă 9.800 de euro pe lună.
De altfel, aceștia primesc și bonus de pensionare, care poate ajunge și la 10.000 de euro brut. Concret, angajații care au peste 10 ani vechime în instituție primesc la pensionare o primă egală cu 10 salarii brute. Cea mai mare primă oferită a fost de 70.000 de lei brut, conform sursei citate.
Potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Integritate, Manuela Pătrășcoiu a avut în 2023 un venit anual de 643.120 de lei. Asta înseamnă aproape 130.000 de euro, la care s-au adăugat sporuri de 43.200 de euro pentru „gestionarea și administrarea de proiecte externe”.
Salarii ținute la secret
În ciuda acestor sume, șefa CNI a susținut că salariile ar fi „confidențiale” conform regulilor interne ale companiei, deși legea obligă la publicarea acestora.
„Confidențialitatea s-a referit pe regula internă a noastră din Contractul Colectiv de Muncă”, a explicat Pătrășcoiu.
Directorii CNI beneficiază de multiple sporuri, prime și bonusuri, inclusiv pentru conducere, confidențialitate, fidelitate și vechime. Pe lângă acestea, primesc prime de Paște, de Crăciun și pentru Ziua Națională a Constructorului, dar și tichete de masă și vouchere de vacanță.
Întrebată dacă în 2023 a încasat toate aceste bonusuri și prime, Manuela Pătrășcoiu, directoarea CNI, a răspuns: „A fost un an cu profit, ca să zic așa, atât eu, cât și colegii mei”.
- Manuela Pătrășcoiu, director general CNI: Sunt toate acele sporuri din contractul colectiv de muncă, primele de activitate care se acordă în funcție de posibilități și astea le-am avut doar în anii cu profit și primele de Paște și de Crăciun.
- Reporter: Deci dumneavoastră ați încasat în anul 2023 toate aceste sporuri și toate aceste prime.
- Manuela Pătrășcoiu: A fost un an cu profit, ca să zic așa, atât eu cât și colegii mei.
- Reporter: Și a rezultat această sumă de 643 de mii.
- Manuela Pătrășcoiu: Atât eu, cât și colegii mei, am beneficiat toți de aceste drepturi.
Manuela Pătrășcoiu fost adusă la şefia CNI pe vremea lui Liviu Dragnea, în 2013, când acesta era ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta. Iar de atunci, Pătrăşcoiu nu a mai plecat. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, Manuela Pătrăşcoiu a reuşit să-şi facă relaţii bune cu fiecare partid, fie că au fost la putere sau în opoziţie. Aceasta ar fi una dintre explicaţiile rămânerii sale în funcție, în ciuda guvernelor care s-au succedat la putere. Înainte ca Dragnea să o promoveze la CNI, ea a mai fost contabilă la Flacăra și directoare economică la Rebus.






























Comentează