Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză a jurnalistului Cristian Unteanu pe tema protestelor violente din Franța.
Adevarul:
Foarte greu ca cineva să mai poată spune că ar fi vorba doar despre nemulţumirea precisă care a declanşat primele manifestaţii de protest, adică preţul carburantului. Acum totul s-a transformat în cu totul altceva şi se adaugă protestatarilor reprezentanţi a din ce în ce mai multe clase sociale şi din aproape toate regiunile economic importante ale Franţei, obligând autorităţile să mobilizeze din ce în ce mai multe forţe de ordine, să alinieze serii de dispozitive de apărare, transformând centrul Parisului, spre exemplu, în adevărată zonă de luptă.
Este mult prea mult şi prea serios pentru a se încerca o bagatelizare a lucrurilor sau o interpretare strict economică ce ar presupune că doar o soluţie de conjunctură ar da un răspuns primului set de revendicări. Din această cauză, în diverse medii, apare o întrebare legată de originea profundă a acestui tip de manifestaţii violente. Este remarcată apariţia spectaculoasă, întotdeauna la momentul potrivit, a grupurilor organizate care încep să spargă vitrine, să dea foc la maşini şi să angajeze lupte directe cu grupurile de poliţişti sau jandarmi, retrâgându-se când dezastrul s-a produs şi conflictul s-a declanşat şi este prezumabil să continue şi fără prezenţa lor pe teren. Urmăriţi imaginile de la cele trei episoade de violenţă din Franţa şi veţi observa fără mare greutate similitudini cu aşa-numitele “Revoluţii 2.0”, “revoluţiile colorate” (Ucraina 2003-2004, Revoluţia trandafirilor din Georgia 2008 sau “Revoluţia verde” 2009 din Iran). Poate vă amintiţi şi că acest tip de revoltă doar aparent haotică a fost imediat denumit “revoltă post-democratică” şi sancţion, sau ar fi trebuit să sancţioneze, comportamentul non-democratic al unor guverne care, în ochii populaţiei, îşi pierduseră legitimitate şi trebuiau imediat înlocuite, liderrii politici ai momentului primind mesajul deloc echivoc: “căraţi-vă acasă!”. În esenţă, asta spuneau şi cei din mişcarea care îndemna la ocuparea spaţiilor administrative şi a celor publice-emblematice, asta ziceau şi organizatorii din umbră ai “Primăverii arabe”, asta au transmis pe reţelele sociale şi organizatorii celei de-a treia serii de manifestaţii violente din Franţa atunci când dădeau ca motto de acţiune “Macron, pleacă acasă!”.
Posibil să există nişte asemănări, unele chiar extrem de interesante, dar ar fin o imensă greşeală să privilegiem doar teoria conspiraţionistă, fără să vedem că, pe fond, a apărut o adevărată revoluţie socială reprezentativă.
Spre deosebire de Mai ’68 când motorul revoltei a fost populaţia studenţească ce a reuşit să adune pe baricade un mare număr de oameni din alte categorii sociale, acum baza mişcării este cu totul alta. Ea este de un tip şi de o amploare cu totul noi pe plan european deoarece, din start, spre deosebire de “revoluţiile colorate”, poate cu mult mai aproape de schemele exersate în timpul “Primăverii arabe”, armele utilizate cu precădere şi la nivel de masă au fost cele din panoplia reţelelor de socializare. Ceea ce s-a întâmplat în stradă a fost pregătit cu atenţie prin diufuzarea de mii, zeci sau poate sute de mii de mesaje, explicaţii, chemări, programe mobilizatoare şi apeluri pentru fiecare categorie profesională în parte (ieri, spre exemplu, vedeam cum circulaă un “program de acţiuni revendicative” ale ceferiştilor). (Mai multe detalii AICI)
RFI:
În Marea Britanie urmează o săptămână decisivă în care clasa va deveni clar dacă acordul Brexit convenit cu Uniunea Europeană are sprijinul parlamentului. Au apărut și alternativele în cazul unui vot negativ - alegeri anticipate sau chiar un nou referendum.
Prim ministrul Marii Britanii, Theresa May a făcut un apel la votarea pe 11 decembrie în Camera Comunelor a acordului negociat cu UE și acceptat de liderii celorlalte 27 de state membre.
Ea a declarat într-un interviu cu Sunday Times că acest acord este singurul disponibil și a respins varianta redeschiderii negocierilor sau a organizării unui referendum.
La ora actuală acordul nu beneficiază de sprijin majoritar în vederea ratificării pentru că în afara opoziției un număr de până la 100 de deputați ai Partidului Conservator condus de premierul May au indicat că vor vota împotrivă.
Cei mai mulți opozanți Conservatori susțin că acordul face concesii prea mari față de UE și avertizează că ar putea prelungi pe termen nedefinit o perioadă de tranziție după ieșirea din Uniune la 29 martie 2019.
Unul dintre miniștrii cabinetului May, Michael Gove, a avertizat că Brexit însuși ar putea fi periclitat dacă deputații nu ratifică pe 11 decembrie acordul negociat cu UE.
Gove a declarat la BBC că în cazul respingerii acordului atunci în Camera Comunelor ar putea apărea o majoritate în favoarea convocării unui al doilea referendum privind apartenența Marii Britanii la UE.
Tranziție nedefinită?
Separat, Partidul Laburist a anunțat că în cazul unui vot negativ pe 11 decembrie va introduce o moțiune de cenzură împotriva guvernului May, ridicând perspectiva unor alegeri anticipate. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Nu ştiu cum va fi România peste 100 de ani, dar dacă luăm ca reper ultimii 10 ani de când am intrat în Uniunea Europeană, chiar şi cu o criză economică la activ, am putea să proiectăm o evoluţie a economiei pentru următorii 10 ani.
România are o şansă istorică de a face un salt economic şi de business, dar de data asta vorbim de cifre ceva mai mari.
Acum 10 ani (2007-2008) PIB-ul era la 120-140 de miliarde de euro, cu 4,8 milioane de angajaţi, exporturi de 33 de miliarde de euro, cu un salariu mediu de 1.400 de lei net (350 de euro) şi cu un salariu minim de 540 de lei (140 de euro) . În 2018 PIB-ul va fi de 200 de miliarde de euro, cu 4,9 milioane de angajaţi, cu exporturi de aproape 70 de miliarde de euro, cu exporturi de servicii (transporturi şi IT) de 20 de miliarde de euro, cu un salariu mediu de 2800 de lei (600 de euro) şi cu un salariu minim de 1192 de lei (250 de euro).
În următorii 10 ani, România îşi poate propune şi poate să ajungă la un PIB de 350-400 de miliarde de euro, cu 6 milioane de angajaţi, cu exporturi de bunuri de 150 de miliarde de euro, exporturi de servicii de 50 de miliarde de euro şi cu 1 milion de antreprenori mici şi mijlocii (acum sunt 400.000).
Dacă România va atrage, şi poate, câte 50.000 de români care lucrează în străinătate pe an, care să vină să-şi deschidă un business, peste 10 ani ar fi 500.000 de afaceri noi, la care se adaugă cel puţin 1 angajat, din familie. (Mai multe detalii AICI)
