DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Analiza specialistului: Florin Cîțu, peste Grindeanu și Tudose, jumătate din Dăncilă și un sfert din Ponta

catalin raiu

Din 10 august 2015 până în 5 octombrie 2021, Guvernul României a fost condus de 11 prim-miniștri diferiți (din care 4 interimari). Altfel spus, în ultimele 2248 de zile, numărul de zile petrecute în medie de un prim-ministru la Palatul Victoria este de 205 zile, dacă luăm în calcul și interimarii. Fără interimari, avem o medie de aproape 309 zile/mandat de prim-ministru pentru cele 2161 de zile corespunzătoare perioadei 5.11.2015-5.10.2021.

Mai departe, cele 309 zile/prim-ministru reprezintă abia 21,2 % din cele 1460 de zile cât durează un mandat întreg de 4 ani. Adică, în ultimii 6 ani, în medie, un prim-ministru a fost în funcție doar 21,2% din intervalul de timp pe care-l avea disponibil pentru exercitarea funcției în condiții de maximă stabilitate guvernamentală.

 

Prim-ministru

Durata mandatului în zile

Perioada exercitării mandatului

Victor Ponta

1278

07.05.2012 – 05.11.2015

Gabriel Oprea (interim.)

17+12

22.06 – 09.07; 29.07 – 10.08.2015

Sorin Câmpeanu (interim.)

12

05.11.2015 – 17.11.2015

Dacian Cioloș

415

17.11.2015 – 04.01.2017

Sorin Grindeanu

177

04.01.2017 – 29.06.2017

Mihai Tudose

202

29.06.2017 – 16.01.2018

Mihai Fifor (interim.)

14

16.01.2018 – 29.01.2018

Viorica Dăncilă

645

29.01.2018 – 04.11.2019

Ludovic Orban

400

04.11.2019 – 07.12.2020

Nicolae Ciucă (interim.)

17

07.12.2020 – 23.12.2020

Florin Cîțu

287

23.12.2020 – 05.10.2021

 

De notat și faptul că în întreaga perioadă de democrație constituțională din România contemporană (1991-prezent) niciun fost prim-ministru nu a revenit pe aceeași funcție la Palatul Victoria, deși, cu excepția lui Radu Vasile, toți sunt în viață. E scaunul de prim-ministru otrăvit? Sau mai degrabă otrăvitor?

Instabilitatea funcției de prim-ministru care vine la pachet cu instabilitate la nivel de ministere se suprapune în mod paradoxal perioadei post-Colectiv, perioadă clamată pentru impulsul pentru reforme structurale, digitalizare, transparență și alte (deja) bla-bla-uri politice. Având în vedere trendul consacrat, e greu de crezut că până în decembrie 2024 la sfârșitul actualei legislaturi parlamentare, Guvernul României va fi condus de un singur prim-ministru capabil să rămână în funcție timp de 3 ani.

 

Cine va fi prim-ministru pentru următoarele 309 zile?

Pentru că stabilitatea instabilității pare a fi deja politică strategică de stat, dar și comodă din perspectiva partidelor care se complac în situația quasi-permanentă de a tot negocia funcții, cel mai probabil viitorul prim-ministru va fi tot o persoană care nu îndeplinește virtuțile politice clasice (calități de lidership, experiență parlamentară lungă, bagaj de experți și politici publice preexistent etc.). Va fi un second-best calibrat de și conectat la rutina instabilității politice, suficient de abil și dispus pentru a se sacrifica doar pentru un (nou) mandat de parlamentar pe care-l va primi drept recompensă.

Acest lucru se întâmplă și pentru că partidele românești sunt organizații slabe din punct de vedere structural, lipsite de laboratoare de politici publice (policies), mai degrabă oligarhice în componența lor și deconectate în bună măsură de societate. Deși reprezintă părți ale societății (partid = parte), partidele nu recrutează, nu pregătesc și nu produc figuri notabile de lideri în diferite domenii, ci sunt într-o continuă mișcare de acomodare la jocul politic (politics) prin actori care sunt destul de controlabili pentru a fi sacrificați la prima adiere de vânt politic.

Cu excepția UDMR care, deși nu se formalizează într-un partid politic per se, are resurse umane de bună calitate pe cele mai multe domenii, în celelalte partide politice e foarte greu, de multe ori chiar imposibil, să identifici orientări strategice sau de politici publice pe foarte multe dintre temele de guvernare. E mai simplu să identifici „cine e pe educație”, decât „ce se dorește pe educație” la fiecare partid.  Secătuirea de resurse intelectuale și umane face ca din interiorul partidelor să nu existe presiune suficientă pe liderul devenit vremelnic prim-ministru pentru a genera anumite politici publice, ci mai degrabă pentru a hrăni interese în termeni de oameni și alocări bugetare. Atenționam încă din decembrie 2020 asupra faptului că guvernul condus de Florin Cîțu a fost primul care nu a asumat prin programul de guvernare niciun fel de idee, principiu sau politică publică referitoare la viața religioasă. Nici pro, nici contra. Nici în minus, nici în plus. Nici de bine, nici de rău. Deloc. Este un semn al atenției disproporționate către politics și implicit dezinteresului pentru policies.

Votul tău contează! este unul dintre sloganurile care fac carieră în mass-media fără însă a avea succes în mobilizarea populației la diferitele scrutine. E foarte adevărat că votul contează, însă cetățenii votează persoane selectate de partidele politice. În fapt, problema principală nu e că lumea iese la vot într-un procent din ce în ce mai mic, ci aceea că sistemul de partide s-a osificat atât de tare încât recrutarea internă pentru locurile eligibile este una care nu oferă premisele generării unei guvernări stabile, cu obiective clare și resurse umane de calitate pentru a fi dusă la bun sfârșit. Votul a rămas în România fie o armă de exprimare a frustrării față de politicieni, fie cheia extremă de primenire a clasei politice în general (a se vedea ascensiunea parlamentară din ultimii ani a USR și AUR).

Degeaba ai prezență 100% la vot, dacă candidații selectați de partidele politice sunt de aceeași incoerență guvernamentală ca și până acum. Calitatea democrației nu crește în funcție de prezența la vot, ci în funcție de reprezentativitatea politică și calitatea politicilor publice.

content-image

Ce supraviețuiește celor 309 zile/prim-ministru?

Sub epiderma instabilității politice se ascunde stabilitatea eșalonului 2 sub forma unui mixt politico-birocratic osificat în jurul unor rețele clientelare a căror singură strategie e aceea de a supraviețui vremelnicului (prim-)ministru. I am king in my own kingdom este una dintre devizele și strategiile supraviețuirii în instituțiile publice și totodată principiu care nu poate fi răsturnat de niciun prim-ministru cu un orizont de guvernare de doar 309 zile. În fond, instabilitatea politică face pereche bună cu stabilitatea politico-birocratică a eșalonului 2, mai ales în contextul în care în România nu există niciun fel de audit extern asupra funcției publice bazat pe performanțe. It is all about politics, not policies.

 

Cătălin Raiu este lector universitar doctor la Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București și reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă la OSCE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.