Lidera POT e convinsă că George Simion va avea succes la CCR. Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a declarat miercuri că ar trebui luată în serios contestaţia depusă la Curtea Constituţională de liderul AUR, George Simion, cu privire la rezultatul alegerilor prezidenţiale, pentru că are 'nişte argumente destul de puternice'.
Ea a fost întrebată, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului, dacă susţine contestaţia depusă de Simion la CCR.
"Eu nu am fost candidatul, dar bineînţeles că noi nu puteam să facem contestaţie. Nu suntem noi, sunt oameni din Administraţia Trump care au acces la foarte multe informaţii, care spun că, statistic vorbind, acest rezultat era imposibil. Acum, dumneavoastră gândiţi şi judecaţi. Cred că contestaţia are, am şi citit-o, cred că are nişte argumente destul de puternice şi dacă din decembrie s-au anulat, cred că s-a mers pe aceleaşi argumente şi cred că ar trebui foarte bine luată în serios. Dacă nu va fi bine luată în serios această contestare, cred că acest sistem îşi va pierde şi mai mult din credibilitate. Să fim serioşi. Din păcate, părţii care a câştigat îi lipseşte credibilitatea şi legitimitatea. Noi am zis de la bun început că aceste alegeri sunt ilegitime. Am susţinut totuşi un candidat şi am fost foarte transparenţi şi clari", a spus Gavrilă.
Potrivit ei, POT a susţinut un candidat la alegerile prezidenţiale "pentru restabilirea democraţiei în România".
"Eu cred că această contestaţie trebuie luată în serios, pentru că de prea multe ori, în ultimele şase luni, am avut de-a face cu dubla măsură. Unii au fost judecaţi într-un fel, alţii în alt fel. Se pare că după aceleaşi standarde, dar nu sunt aceleaşi standarde. Ar fi bine să fie luată în serios, ar fi bine ca acest fondator al Telegram să fie chemat la audieri. Hai să facem totul ca la carte! Dacă vrei să fii cu adevărat legitim, treci prin procesul ăsta", a afirmat preşedinta POT.
Comentează