Anastacia va cânta la Turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin, de la Budapesta

Autor: George Traicu

Publicat: 25-03-2019

Actualizat: 25-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cântăreaţa americană Anastacia va deschide Turneul Final Four de la Budapesta, programat în 11 şi 12 mai, dar va susţine şi un concert în seara dinaintea competiţiei, a anunţat, luni, forul european de profil (EHF). CSM Bucureşti va lupta în sferturi cu Metz, pentru un loc la F4, potrivit news.ro.

Tichetele pentru concertul din 10 mai, la petrecerea de deschidere a Turneului Final Four, costă circa 10 euro, iar înaintea acesteia va avea loc şi o întâlnire cu jucătoarele celor patru echipe participante (între orele 20.00 – 22.00).

Turneul Final Four este găzduit de Budapesta pentru a şasea oară, iar luna viitoare se vor lupta în sferturile de finală cele opt echipe care vizează câte un loc.

Meciurile vor avea loc între 4-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie (returul), după următorul program: Odense HC – Gyor ETO, CSM Bucureşti – Metz Handball, Buducnost – Vipers şi FTC Budapesta – Rostov Don.

Biletele au preţuri cuprinse, în funcţie de categorie, între 48 şi 159 de euro, valabile în cele două zile de competiţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură5°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri