Un muzeu sătesc cu aproape 10.000 de piese, fără muzeograf şi vizitat rar, riscă să fie închis

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2026 19:29

Article thumbnail

Sursă foto: nuntatraditionala.ro

Colecţia de aproape 10.000 de piese de istorie naturală, arheologie, numismatică şi etnografie a Muzeului Sătesc din comuna Orlea, din sudul judeţului Olt, este în pericol de degradare în condiţiile în care instituţia nu mai are muzeograf de aproape 20 de ani, iar persoana care îl gestionează a ajuns la vârsta pensionării, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Cultură (DJC).

Primarul comunei Orlea, Viorel Oiţă, a explicat luni, pentru AGERPRES, că muzeul nu are muzeograf, însă nici vizitatori, în afara grupurilor de elevi din localitate şi din comunele învecinate care vin în cadrul unor acţiuni organizate de şcoală sau de administraţia locală.

Muzeul Sătesc Orlea "Constantin Cumpănaşu" a fost înfiinţat în anul 1952 de învăţătorul Constantin Cumpănaşu, care a donat piese din colecţia personală şi apoi patrimoniul s-a mărit prin donaţii ale populaţiei.

"În anul 1952 este înfiinţat şi are o colecţie impresionantă de piese începând de la perioada antică, arheologie, numismatică, tot ce ţine numismatică, piese de perioada modernă, perioada contemporană şi însumează aproximativ 10.000 de piese, deci foarte multe. Problema principală, pe care am ridicat-o de fiecare dată inclusiv în raportările noastre la Colegiul Prefectural, este că la acel muzeu nu există de câţiva ani buni de zile, cred că din anul 2007 încoace, o persoană angajată şi să fie şi specializată. Urmarea este că în anul trecut, când am făcut ultimul control inclusiv cu cei de la IPJ pe linia protejării patrimoniului cultural, s-a constatat o degradare din ce în ce mai accentuată a acestui muzeu şi fizic şi mai nou la nivel de inventar", a declarat consilierul superior din cadrul DJC Olt, Laurenţiu Comănescu.

Acesta susţine că muzeul are nevoie de o persoană specializată care să se ocupe de păstrarea corespunzătoare a obiectelor şi expunerea lor.

"Şi iarăşi problema principală, o repet, este cea cu personalul de specialitate care să fie angajat acolo. Adică cineva care să răspundă. Pentru că, în prezent, persoana care se ocupă este şi are, practic, preluată gestiunea acestei obiecte, referentul de cămin cultural (...) Nu ştiu cum poate să funcţioneze şi una şi alta. E şi altă problemă, pentru că nu este întreţinut aşa cum trebuie", a mai afirmat Comănescu.

De gestionarea muzeului se ocupă, potrivit primarului, un angajat al Primăriei aflat la vârsta pensionării, care se ocupă şi de Căminul Cultural, deoarece în ultimii ani nu au mai fost posibile angajări şi s-a discutat chiar de reduceri în sistemul bugetar.

"O să încercăm să facem ceva, nu ştiu, Conform Ordonanţei, le-au scos (posturile din domeniul cultural n.r.) în afara organigramei. Persoana care s-a ocupat de muzeu şi de cămin, ele fiind în aceeaşi incintă, deja de anul trecut are cam vârsta de pensionare. Am spus că trebuie să mai stea puţin, că nu ştiam de unde vor veni tăierile şi de aceea i-am solicitat anul trecut: 'mai ai răbdare, mai stai puţin, nu pleca acum, ca să vedem ce se întâmplă'. Domnul care se ocupă acum are vârsta de pensionare şi probabil că foarte curând vom rămâne şi fără dumnealui, dar o să anunţăm în cel mai scurt timp un concurs pe tema aceasta", a afirmat edilul.

Vizitatorii, dacă ar fi interesaţi, ar fi bine veniţi şi primiţi cu siguranţă, a punctat primarul.

"Nu vin (vizitatori n.r.), sincer, nu vin. Doar ce am mai făcut noi fel şi fel de activităţi în care am invitat copiii de la şcoală, copiii de la şcoală din vecinătate de la Gura Padinii, de la Grojdibodu, acţiuni de genul acesta. Aşa, să zic că am avut solicitări sau ceva, a venit cineva, de 20 de ani, nu. La o adică, e lângă Primărie, puteau să zică: să mergem să vedem şi noi (muzeul, colecţiile n.r.), a mai declarat Viorel Oiţă.

Primarul arată că deocamdată nu se poate pronunţa în privinţa viitorului muzeului.

"La cum suntem noi, comună de gradul III cu încă cinci subdiviziuni, stăm destul de greu, trăim din subvenţii, dar ceva va trebui să facem, ce vom face nu ştiu. Dacă m-aţi întreba acum dacă intenţionăm să predăm sau să ţinem, n-aş vrea să spun nici albă nici neagră. (...) Poate dacă am reuşi să angajăm o persoană care să se ocupe (exclusiv de muzeu n.r.), a conchis edilul.

Muzeul Sătesc de la Orlea funcţionează de peste 10 ani într-o clădire reabilitată cu fonduri europene.

Printre obiectele din patrimoniul muzeului, se numără, potrivit reprezentanţilor DJC Olt, o colecţie de geme şi cameee romane, numismatică din diferite perioade, monede romane, monede medievale, zeci de păsări şi animale împăiate, fosile pietrificate, bucăţi de calcar, cuarţ, scoică de mare, sticlă vulcanică, numeroase elemente de etnografie, obiecte care indică ocupaţiile şi tradiţiile localnicilor în timp.

Situaţia Muzeului Sătesc din Orlea a fost prezentată de reprezentanţii DJC Olt şi la şedinţa din luna februarie a Colegiului Prefectural Olt.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură5°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri