Anca Alexandrescu, după înfrângerea categorică în fața lui Ciprian Ciucu: "Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles". Ce decizie a luat începând de mâine

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 08-12-2025 10:56

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidata Anca Alexandrescu, susținută de partidul AUR, s-a clasat pe locul al doilea la alegerile pentru Primăria Capitalei. Prezentatoarea de la Realitatea TV a anunțat că, de marți seară, redevine moderatoarea emisiunii care a consacrat-o, "Culisele statului paralel".

"Începând de mâine seară redevin moderator TV, Anca Alexandrescu, pentru că trebuie să-mi țin promisiunile față de miile de bucureșteni cu care m-am întâlnit în această săptămână. Am obligația să mă reîntorc și să fac ceea ce am promis, pentru a ne putea recupera țara", a afirmat Alexandrescu

Încă de aseară, candidata plasată pe locul doi a precizat că nu renunță la calea suveranistă și nici la misiunea de a apăra interesele românilor, pentru că săptămânile de campanie electorală i-au arătat câte probleme și câtă suferință există în rândul bucureștenilor.

"Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles că alegerile se câștigă în stradă și la vot"

În discursul de duminică seară, Anca Alexandrescu a mai afirmat că românii nu mai au încredere în clasa politică după anularea alegerilor, acesta fiind motivul pentru care prezența la vot în București a fost cea mai mică de până acum.

"Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles că alegerile se câștigă în stradă și la vot. Nu stând în fața calculatoarelor sau în fața televizorului. Este doar începutul. Nu, nu am să îi iau locul lui George Simion. Nu am astfel de gânduri. Am de gând să merg mai departe pe acest drum al suveranismului. Este un lucru pe care l-am declarat de foarte mulți ani", a precizat Anca Alexandrescu.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Anca Alexandrescu vine cu o ipoteză neașteptată: 'În București, adevăratul învins este Nicușor Dan'

Clasamentul la Primăria Capitalei

  • Ciprian Ciucu (Partidului Naţional Liberal) - 36,16% din voturi

  • Anca Alexandrescu (Alianţa electorală "Dreptate pentru Bucureşti") - 21,94%

  • Daniel Băluţă (Partidul Social Democrat) - 20,51%

  • Cătălin Drulă (Uniunea Salvaţi România) - 13,90%

  • Ana Ciceală (SENS) - 5,85%

  • Eugen Orlando Teodorovici (independent) - 0,28%

  • George Valentin Burcea (POT) - 0,20%

  • Gheorghe Neţoiu (independent) - 0,19%

  • Oana Creţu (Partidul Social Democrat Unit) - 0,18%

  • Angela Negrotă (independent) - 0,14%

  • Dănuţ-Angelo Trifu (independent) - 0,14%

  • Vlad Gheorghe (independent) - 0,11%

  • Constantin-Titian Filip (independent) - 0,11%

  • Gheorghe Macovei (Partidul România Mare) - 0,09%

  • Mihai Ioan Lasca (Patrioţii Poporului Român) - 0,08%

  • Liviu Gheorghe Floarea (PNŢ Maniu-Mihalache) - 0,08%

  • Rareş Lazăr (Partidul România în Acţiune) - 0,05%.

Prezența la vot în Capitală

Prezenţa la vot în Capitală a fost de 32,71%, fiind înregistrate 589.918 voturi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri