Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANCHETĂ a IGPR după ce un polițist a fost menințat cu moartea la Strehaia - 'Iți tai capul, f***-ți rasa mă-tii' (AUDIO)

După ce un polițist din Strehaia, Mehedinți, a fost amenințat cu moartea de patronul unui restaurant din localitate, IGPR anunță că a trimis o echipă de control la poliția din localitate pentru a stabili cum s-au derulat lucrurile.

"Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la situația înregistrată în județul Mehedinți, Centrul de Informare și Relații Publice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este abilitat să comunice următoarele:

Pentru clarificarea situației prezentate, conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști, din cadrul I.G.P.R., să efectueze verificări, la nivelul Poliției orașului Strehaia.

La finalizarea acestor verificări, se vor dispune măsurile legale care se impun", anunță Poliția Română.

Poliţiştii din Mehedinţi au întocmit dosar penal pentru ultraj, după ce patronul unui restaurant din Strehaia şi soţia acestuia au adresat ameninţări cu moartea unui poliţist care a întrerupt o petrecere în contextul pandemiei de COVID-19.

Sindicatul Europol a relatat cum s-au desfășurat evenimentele:

„Într-o seară de sâmbătă, în orașul Strehaia din județul Mehedinți, un agent de poliție primește un pont că la restaurantul din centru este ditamai paranghelia cu zeci de persoane, ocazionată de organizarea unui botez. Polițistul, singur în serviciu, din lipsă de personal, se deplasează la restaurant, ajunge în interior si toți mesenii sunt cu lecția învățată, fiecare spune că nu se cunoaște cu celălalt și că au venit individual să servească masa la restaurant.

Colegul nu reușește să identifice suficiente probe pentru a putea stabili cu certitudine că este vorba despre o petrecere privată, interzisă la acel moment, însă o parte din cei prezenți încep să părăsească localul. Apoi polițistul le pune în vedere angajaților restaurantului că dacă va putea proba suspiciunea conform căreia a fost organizată o petrecere, interzisă de contextul pandemic, îi va sancționa contravențional, după care părăsește localul în cauză.

La scurt timp, agentul de poliție iese din serviciu și îi informează pe colegii lui solictându-le să manifeste atenție cu privire la activitatea de la acel local. În drum spre casă, în jurul orei 23:00, agentul este sunat de mai multe ori pe telefonul personal de pe un număr pe care nu îl cunoștea. În momentul în care a răspuns, la celălalt capăt era patronul restaurantului la care a fost în urmă cu puțin timp pentru a efectua verificări.

Patronul, pe un ton amenințător, într-o cascadă de injurii și cu scopul evident de a-l intimida, îi spune în față că vrea să știe unde este pentru a se deplasa spre el. Polițistul refuză, apoi patronul din Strehaia se dezlănțuie la adresa lui, iar printre altele îi spune: „Iți tai capul futu-ți rasa mă-tii, vin și te iau din pat și acolo la tine, de față cu mumă-ta și cu tac-tu îți tai capu’!”

Discuția continuă în același registru, patronul spunându-i polițistului că va fi „sancționat profesional ” – indiciu clar că acesta are șefi sus puși care sunt la dispoziția lui. De fapt, iritarea cea mai mare a patronului exact aceasta este, că îi are la degetul mic pe șefii din poliție iar un „prost” de agent și-a permis să-l controleze tocmai pe el.

Mai mult, la un moment dat intervine și soția patronului care vorbește despre un aspect pe care doar șefii agentului îl cunoșteau, respectiv că nu ar fi efectuat cercetarea la fața locului în cazul unui accident din trecut. Asta pentru că polițistului nu-i venise avizul de poliție judiciară și nu avea voie să efectueze această activitate. Un alt indiciu zdrobitor cu privire la faptul că șefii Poliției din Mehedinți discută aspecte operative, profesionale cu „sponsorii” lor.

Apogeul întâmplării însă doar acum vine. A doua zi dimineață, polițistul își anunță șefii cu privire la amenințările la care a fost supus, însă aceștia l-au repezit și i-ai transmis mesajul subliminal de a nu face nimic, spunându-i că „acestea sunt riscurile meseriei”. În aceeași zi, duminică, polițistul se prezintă la sediul unității de poliție pentru a intra din nou în serviciu la ora 14:00 și constată cu surprindere că este planificat să își exercite atribuțiile de serviciu exclusiv în localitățile din afara orașului Strehaia. Neoficial, modificarea s-a produs pentru că același patron mai avea pregătite niște evenimente private și nu trebuia să fie deranjat.

A treia zi, luni, agentul constată că nu este căutat de niciun șef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunțit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză și la amenințările cu moartea la care a fost supus. Apoi se interesează dacă șefii au respectat procedura și au înregistrat dosar penal pentru infracțiunea de „ultraj” și află că nu. Pe cale de consecință, agentul de poliție depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv își petrece timpul mergând la fotbal, săptămânal, atât cu șeful său de la Strehaia cât și cu șeful Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți.

După numai câteva zile, agentul este chemat la Control Intern pentru a i se comunica faptul că s-a depus o plângere penală împotriva sa de către patronul localului în cauză. Acesta susține în plângerea formulată că în toamna anului trecut, colegul nostru l-ar fi oprit și i-ar fi cerut șpagă să nu îl testeze cu etilotestul. Plângerea a fost înregistrată după ce agentul l-a reclamat pe patronul în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. Probabil că la acest moment vă întrebați și voi, ca și noi, cine l-a „sfătuit” pe patron să procedeze în această manieră. Răspunsul este, într-adevăr, greu de anticipat.

De atunci au trecut luni bune, fără ca măcar să fie efectuat vreun act de urmărire penală în plângerea formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ultraj”. Tânărul agent este nimeni altul decât Robert Popa. Același polițist pe care îl lăudam că a donat daunele morale pretinse unui „bombardier” din Strehaia, în cuantum de 5000 lei, care l-a amenințat după ce colegul nostru i-a reținut permisul de conducere.

Cum să ne mai gândim că sistemul se va curăța de asemenea metehne, când vedem că cei tineri sunt deznădăjduiți, sunt demoralizați sau chiar hărțuiți dacă nu respectă politica de „clan” pe care unii șefi din poliție o practică la nivelul județelor. Pe ministrul Bode îl interesează porcii zburători și mai puțin potențialele fapte de corupție din sistem. Ne întrebăm în acest context, ce este mai grav, faptul că un agent de poliție a făcut o glumă cu un porc, sau că șefii unui agent au făcut non-combat în fața unui ipochimen care își permite să vorbească în acest hal la adresa unei uniforme, chiar știind că este înregistrat.

Sindicatul EUROPOL va sesiza toate structurile abilitate în acest sens și va asigura asistență juridică polițistului pentru ca faptele la care a fost supus, să nu rămână nepedepsite”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.