Anchetă a Poliţiei Maramureş după ce o elevă a fost agresată de un coleg de clasă, iar imagini cu incidentul au apărut în spaţiul public

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 13-11-2023

Actualizat: 13-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Poliţia Maramureş anunţă că a fost deschis un dosar penal după ce o elevă de clasa a noua a fost agresată fizic de un coleg de clasă, iar imagini filmate de alţi elevi în timpul agresiunii, care a avut loc în şcoală, au apărut în spaţiul public, potrivit news.ro.

Potrivit IPJ Maramureş, incidentul s-a petrecut în liceul din localitatea Vişeu de Sus, unde o fată de 14 ani, elevă în clasa a noua, a fost agresată de un coleg de clasă.
În imaginile apărute în spaţiul public şi realizate de colegii celor doi se vede cum faţa este trasă de păr de către un băiat.
Dosarul deschis de Poliţie vizează infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri