Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ancheta care îl viza pe Luc Besson, respinsă de Parchetul din Paris

en.rfi.fr
Luc Besson

Parchetul din Paris a respins, după nouă luni de anchetă, plângerea unei femei care îl acuza pe regizorul Luc Besson că a violat-o de mai multe ori, a anunţat, luni, pentru AFP Parchetul şi avocatul cineastului francez, potrivit news.ro.

"Domnul Luc Besson a luat act cu satisfacţie de decizia Procurorului Republicii de a respinge acuzaţiile aduse de doamna Sand Van Roy, pe care întotdeauna le-a dezminţit în mod oficial", a scris avocatul Thierry Marembert într-un comunicat. "Această decizie vine după o anchetă foarte completă (...) la care a cooperat pe deplin", a continuat el.

Parchetul a precizat că investigaţiile nu au "permis să caracterizeze infracţiunea denunţată cu toate elementele constitutive".

Audiat pe 2 octombrie de poliţişti, Luc Besson a confruntat-o pe acuzatoarea sa în decembrie, actriţa şi manechinul  Sand Van Roy.

După 18 mai, influentul producător francez a fost vizat de acuzaţiile acestei actriţe în vârstă de 30 de ani, care a depus plângere a doua zi după o întâlnire cu el. Regizorul a denunţat imediat "acuzaţiile fanteziste".

Actriţa a povestit anchetatorilor că a întreţinut relaţii intime cu cineastul în vârstă de 59 de ani timp de aproximativ doi ani şi în această perioadă s-a simţit obligată să ţină cont de relaţia lor profesională, potrivit unei surse apropiate anchetei.

În iulie, tânăra a depus două plângeri pentru violuri comise anterior perioadei în care au avut relaţii. În total, ea a denunţat patru violuri, potrivit avocatei ei.

"El vrea să ne facă să credem că este vorba despre o aşa-zisă poveste de dragoste armonioasă, dar elementele care reies din anchetă îi contrazic poziţia", a comentat avocata actriţei, evocând "incoerenţe" în versiunea lui Luc Besson.

În cursul confruntării, "el nu a putut explica prezenţa unei vânătăi pe faţă, în jurul ochiului, din noaptea de 17 spre 18 mai, echimoză constatată de o unitate medico-judiciară", a detaliat Carine Durrieu Diebolt.

"El a spus că nu a remarcat nimic pe chipul său", a spus pentru AFP Thierry Marembert, avocatul producătorului.

Actriţa a mai adus la cunoştinţa autorităţilor şi mesajele trimise unui prieten şi psihiatrului ei, în care evoca "umilinţe pe care le-a suportat", a relatat avocata ei.

Acuzaţiile acestei actriţe s-au adăugat celor depuse de alte opt femei. Acestea l-au învinuit pe regizor de gesturi deplasate, agresiuni sexuale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.