Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă explozivă a FBI: Poliția federală verifică dacă au fost plătite femei pentru a îl acuza de agresiuni sexuale pe procurorul Robert Mueller

slate.com
Robert Mueller

Poliţia federală americană (FBI) a deschis o anchetă vizând să stabilească dacă persoane au încercat să-l discrediteze pe procurorul special Robert Mueller plătind femei pentru a-l acuza de agresiuni sexuale, au anunţat serviciile magistratului însărcinat cu delicata anchetă rusă, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Atunci când am aflat, săptămâna trecută, că unor femei li s-au oferit bani pentru a formula false acuzaţii contra procurorului special, am cerut imediat FBI să ancheteze”, a declarat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al procurorului Mueller, Peter Carr.

Ziarul The Hill a scris că a fost contactat, la fel ca alte publicaţii americane, de o femeie care a spus că a lucrat, în anii '70, cu Robert Mueller.

Citeste si Tudorel Toader sfidează Puterea de la tribuna Parlamentului: Nu mă întrebați pe mine pentru ceea ce nu am făcut la Ministerul Justiției

Într-un e-mail, ea le-a spus că un bărbat i-a oferit suma de 20.000 de dolari pentru a-l acuza pe procuror de hărţuire şi de agresiune sexuală.

Acest bărbat s-a prezentat ca fiind un colaborator al unui lobbyst şi prezentator radio de extremă dreapta, Jack Burkman, a mai scris această femeie, fără să-şi  dezvăluie identitatea.

Jack Burkman a dat asigurări, la 20 octombrie, pe pagina sa de Facebook că deţine informaţii explozive despre procurorul Mueller.

Acuzându-l de alcoolism, Burkman a dat asigurări că dispune de şapte mărturii ale unor femei care au fost agresate de Mueller în ultimii 40 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.