Armata israeliană a anunţat marţi suspendarea din funcţie a doi comandanţi, după moartea unui palestiniano-american în timpul unei operaţiuni în Cisiordania ocupată, când militarii au dat dovadă de "lipsă de discernământ" şi de "absenţă de consideraţii morale", informează AFP, potrivit Agerpres.
SUA au îndemnat Israelul să deschidă o anchetă asupra decesului din 13 ianuarie a lui Omar Abdalmajeed Assad, găsit mort într-un sat din Cisiordania, după ce a fost arestat şi abandonat încătuşat de soldaţi israelieni, potrivit unor responsabili palestinieni.
În vârstă de 78 de ani, potrivit armatei, Assad a fost arestat, încătuşat, bătut şi abandonat într-o clădire în construcţie, apoi găsit decedat la primele ore ale dimineţii după plecarea soldaţilor, a relatat pentru AFP primarul satului Jiljiliya, la nord de Ramallah, unde autorităţile au confirmat decesul lui în urma unei crize cardiace.
În ancheta sa asupra acestui deces, pe care spune că îl "regretă", armata israeliană a anunţat marţi că, după ce a fost arestat şi legat "timp de 30 de minute", Assad a fost "eliberat", dar că soldaţii credeau că el "dormea", fără a identifica vreun "semn de suferinţă" la el şi "nu l-au trezit".
"Dar soldaţii nu şi-au făcut datoria, lăsându-l pe Assad să zacă pe jos, fără tratament şi fără a raporta incidentul superiorului lor", a conchis raportul armatei, evocând "o lipsă de discernământ în luarea deciziilor" din partea soldaţilor şi "lipsa de consideraţii morale".
"Lăsându-l pe Assad singur, fără a se se îngrijora de starea lui de sănătate, a fost un act de nepăsare, ceea ce contravine valorilor armatei israeliene", a declarat într-un comunicat şeful statului-major al armatei israeliene, Avi Kochavi.
Cei doi comandanţi implicaţi în acest caz vor fi destituiţi din funcţie şi nu vor putea avea funcţii de conducere pentru următorii doi ani, a anunţat armata.
Un al treilea militar, comandantul batalionului "Netzah Yehuda", ai cărui soldaţi erau prezenţi în timpul incidentului, va primi o "mustrare", a adăugat armata israeliană.
Anchetă în armata israeliană după uciderea unui cetățean american în Cisiordania
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

37
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
37

437
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
437

8
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
8

1.116
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
1.116

1.518
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
1.518

1.571
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
1.571

4.705
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
4.705

111
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
111

2.411
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
2.411

2.295
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
2.295

2.047
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
2.047

3.071
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
3.071

769
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
769
















Comentează