Ancheta în cazul jurnalistului ucis în ambasada Arabiei Saudite va fi supervizată și de un raportor al Organizației Națiunilor Unite

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-01-2019

Actualizat: 28-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: middleeasteye.net

Un raportor al ONU pentru drepturile omului urmează să sosească, luni, în Turcia pentru a investiga cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, la aproape patru luni de la uciderea acestuia în interiorul consulatului Riadului din Istanbul, informează dpa, potrivit Agerpres.

Agnes Callamard, raportor special privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, urma să ajungă în Turcia până la 3 februarie pentru a strânge informaţii cu privire la moartea lui Khashoggi, înainte de o reuniune în iunie a oficialilor ONU.

Vizita are loc pe fondul eforturilor saudite de a normaliza legăturile cu comunitatea internaţională care a pus la îndoială credibilitatea informaţiilor oferite de Riad în legătură cu uciderea lui Khashoggi.

Citește și: Măcel între cartelurile de droguri în Mexic: cel puțin 10 morți, în urma unui schimb de focuri între două bande

Arabia Saudită insistă că moartea lui Khashoggi, cetăţean saudit şi critic vocal al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a fost o "operaţiune ilegală" şi a inculpat deja 11 persoane pentru crimă.

Cu toate acestea, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a insistat că ordinul de a-l ucide pe Khashoggi a venit de la cele mai înalte niveluri ale guvenului saudit.

Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a cerut o anchetă internaţională şi Erdogan a ordonat pregătiri în acest scop, potrivit agenţiei de presă Anadolu.

Citește și: Două bombardiere rusești care zburau în apropiere de coasta nord-americană au fost escortate de avioane de vânătoare canadiene și americane

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat anterior că nu are autoritatea de a lansa o investigaţie privind moartea lui Khashoggi şi nicio ţară nu a depus o cerere oficială de lansare a unei anchete penale.

Echipa ONU va evalua acum măsurile luate de guvernele turc şi saudit pentru a aborda cazul, a declarat Calamard, citată într-un comunicat pe website-ul ONU privind drepturile omului săptămâna trecută.

Experţii ONU vor evalua de asemenea "natura şi implicarea unor state şi responsabilităţile individuale în ucidere", se arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri