Conducerea Poliţiei Locale Târgu-Jiu a dispus efectuarea unei cercetări administrative în cazul unui agent rutier care apare într-o filmare postată în spaţiul public spunându-i unui taximetrist că îl va sancţiona "din ambiţie", potrivit Agerpres.
Potrivit înregistrării respective, şoferul taximetrului îl întreabă pe poliţistul local "ce face din ambiţie", agentul răspunzându-i că o să-i dea amendă "pe ambiţie".
"Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a luat la cunoştinţă de filmarea care a apărut în spaţiul public. Pentru a lămuri aspectele de faţă, va fi demarată o cercetare administrativă", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu, Alexandra Petriţa.
Potrivit unor surse, taximetristul ar mai fi fost sancţionat anterior de acelaşi poliţist pentru că ar fi parcat neregulamentar.
Anchetă în cazul unui poliţist local care i-a spus unui taximetrist că îl amendează 'din ambiţie'
București
16°C
Articole Similare

210
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
210

32
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
32

2.236
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.236

1.423
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.423

2.670
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.670

105
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
105

1.304
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.304

1.977
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.977

41
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
41

99
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
99

3.119
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.119

3.941
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.941

33
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
33

















Comentează