Anchetă la Bacău, după ce a fost găsit un schelet uman în incinta fostului Han Rates

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 29-03-2019

Actualizat: 29-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Un schelet uman a fost găsit în incinta fostului Han Rates din Buhuşi, descoperirea fiind făcută într-un beci surpat, de cinci metri adâncime, care face parte dintr-o construcţie din anul 1400. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a descoperi provenienţa şi vechimea oaselor, scrie news.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, în urma unei sesizări, poliţiştii au găsit, în incinta fostului Han Rates, din Buhuşi, un schelet uman.

Citește și: Încă o persoană a murit din cauza gripei. Numărul total al deceselor a ajuns la 189

Oasele au fost descoperite într-un beci surpat, de cinci metri adâncime, care face parte dintr-o construcţie din 1400. Din cauza stării de degradare al imobilului, joi seară poliţiştii au asigurat zona, iar vineri, la lumina natural au continuat activităţile de cercetare la faţa locului.

Oamenii legii fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a stabili provenienţa şi vechimea oaselor găsite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri