Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă la Botoșani: O fata de 12 ani, care cântărea doar 6 kilograme, a murit

diabetesdaily.com
copil spital

Inspectoratul de Poliție Botoșani a deschis o anchetă după ce fata de 12 ani din Monoleasa, care cântărea doar 6 kilograme, internată în urmă cu două săptămâni în secția de ATI a Spitalului din Botoșani, a murit, scrie Mediafax.

O anchetă a fost declanșată în cazul copilului de 12 ani subnutrit care în urmă cu două săptămâni a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență din Botoșani și care a murit în timp ce se afla sub tratament.

Polițiștii așteaptă rezultatele necropsiei și a expertizei medico legale în acest.

„În acest caz a fost deschisă o anchetă ca urmare a decesului copilului, după ce am fost informați de reprezentanții spitalului. Se fac cercetări și așteptăm rezultatele necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Botoșani a declanșat, în urmă cu două săptămâni, o anchetă, după ce la spital a ajuns o fată de 12 ani care cântărea 6 kilograme. Copilul s-a născut cu multiple malformații și mai avea încă trei frați sănătoși.

Citește și: Incendiu la o fermă de porci - în clădire se află saci cu azot şi rezervoare de motorină

Autoritățile au stabilit că în cazul celorlalți copii aflați în familie nu se impune luarea unor măsuri de protecție, aceștia fiind bine îngrijiți.

„Am declanșat imediat după ce copilul a ajuns la spital o anchetă și am întocmit un raport, dar din păcate, copilul decedând, raportul a fost înaintat Poliției. Fiind vorba de un deces, competențele noastre se opresc aici. Urmează ca Poliția să cerceteze și să stabilească dacă există sau nu vreo vinovăție din partea cuiva. În ceea ce privește ceilalți copii din familie, au fost evaluați și s-a constatat că nu le este pusă niciun fel viața și sănătatea în pericol și au fost lăsați în familie. Față de copiii care au rămas în familie nu este vorba de vreo neglijență, însă față de copilul acesta, care a decedat, ținând cont de diagnosticele severe pe care le avea, aici medicul legist sau organele de cercetare penală pot să stabilească dacă a fost sau nu cumva vreo neglijență din partea mama ei sau altcuiva”, a declarat Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoșani.

În urmă cu 2 săptămâni, fata de 12 ani din comuna Manoleasa a ajuns la spitalul din Botoșani malnutrită și deshidratată, ea cântărind doar 6 kg.

Medicii au anunțat că aceasta s-a născut cu o encefalită cronică infantilă, cu tetrapareză spastică și a ajuns la spital foarte deshidratată, cu enterocolită și prezenta cel mai mare grad de malnutriție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.