Polițiștii din Constanța au demarat o anchetă, după ce un bărbat a fost scos mort din mare, marți, în zona plajei Modern. Deocamdată nu există informații cu privire la identitatea bărbatului, scrie Mediafax.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea Constanța, un trecător a sunat la 112 și a anunțat că un cadavru plutește în zona plajei Modern din Constanța.
Un echipaj al Agenției Româna de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a recuperat cadavrul, iar la mal, medicul de pe Ambulanță a declarat decesul.
Polițiștii fac anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului, dar și cum și când s-a produs decesul.
Comentează