Anchetă la Poliția de Frontieră în cazul copiilor milionarului Adrian Marțian

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 17-10-2024

Actualizat: 17-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: imagini amator

Poliția de Frontieră din Mehedinți face cercetări pentru a stabili cum au trecut granița copiii milioanrului Adrian Marțian, care au fost depistați joi, în Serbia, alături de tatăl lor.

"Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, prin lucrătorii de poliție judiciară, desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în vederea stabilirii modului în care minorii au părăsit teritoriul național.

La finalizare urmează să fie luate măsuri în temeiul legal", previzează Poliția De Frontieră.

Cazul care a șocat România

Marţi, în spaţiul public a apărut un prim clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată. Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.

”15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, în mesajul video.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

Cei trei copii au următoarele semnalmente:

Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.

Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă.

Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.

Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia micuţilor. Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.

Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă.

În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate, iar când vor fi găsiţi copiii vor fi preluaţi de DGASPC pentru a li se asigura protecţie şi consiliere.

CItește și:: FOTO Au fost găsiți copiii milionarului Adrian Marțian

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri