Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu, după producerea incendiului din subsolul Secţiei Urologie

DSU
Pompieri SMURD

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la apariţia incendiului din subsolul Secţiei Urologie. În zona afectată sunt doar spaţii tehnice şi nu s-au înregistrat pagube semnificative, au precizat reprezentanţii unităţii medicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a anunţat că incendiul izbucnit, sâmbătă seară, în subsolul Secţiei Urologie a afectat o zonă de spaţii tehnice.

”Locul a fost identificat rapid după apariţia fumului, fiind alertat ISU Sibiu. Nu s-au înregistrat victime şi pagube materiale semnificative. La faţa locului s-au deplasat directorul administrativ al spitalului, Robert Fotache şi şeful serviciului administrativ, Constantin Sofrone, în vederea gestionării situaţiei. Pe baza raportului ISU, SCJU Sibiu va demara o anchetă cu scopul de a cerceta cauzele care au dus la apariţia incidentului”, a declarat Todăriţă.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, în subsolul Secţiei Urologie a Spitalului Judeţean Sibiu, degajându-se fum. La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, fiind mobilizat preventiv şi un echipaj SMURD.

După ora 23.00, incendiul a fost lichidat, iar reprezentanţii ISU Sibiu au anunţat că au ars scule electrice aflate într-o încăpere la subsol.

”Sursa probabilă este scurt circuit. Personalul şi pacienţii aflaţi la parter s-au autoevacuat. Nu au fost persoane afectate de incendiu”, au anunţat reprezentanţii ISU, care nu au putut preciza câte persoane s-au autoevacuat din cauza fumului.

În 27 octombrie, un alt incendiu a avut loc în subsolul spitalului, tot în apropiere de Unitatea de Primiri Urgenţe.

Atunci a fost vorba despre o ţigară aruncată neglijent, fără a exista flacără deschisă, ci doar fum. Nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor sau a personalului medical.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.