Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă la un spital din Gorj, unde rudele unui pacient au fost trimise să cumpere medicamente

zuonline.ch
spital semn indicator

Este anchetă la Spitalul din Târgu Cârbunești, județul Gorj, după ce rudele unui pacient au declarat că au fost trimise după ser fiziologic și alte medicamente, în timp ce bărbatul era în sala de operație. „Nu tolerez astfel de comportament”, a spus, miercuri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, potrivit Mediafax.

Nepotul pacientului operat la Spitalul din Târgu Cărbunești a declarat că atunci când a fost trimis după medicamente, nicio farmacie din localitate nu era deschisă.

„S-a operat în prima fază apoi a fost externat, apoi a survenit o problemă cu operația și a ajuns cu ambulanța la UPU. A fost băgat de urgență în operație. Ulterior au ieșit din blocul operator și ne-au spus că au nevoie de ser fiziologic și încă un medicament. Nu era la ora aceea farmacie deschisă în Târgu Cărbunești și am rugat pe cineva să îmi aducă din Târgu Jiu. Nu este ok ce se întâmplă. Ce nu concep este să nu ai tu un stoc de urgență în secția ATI sau în blocul operator. Nu este vina medicilor, am făcut sesizări la Consiliul Județean, la Consiliul Local, la Ministerul Sănătății și la DSP”, a spus Mihai Mancaș, nepotul pacientului operat.

Directorul Spitalului din Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, își apără instituția și spune că nu s-a pus problema condiționării actului medical, ci familia a cumpărat serul fiziologic pentru că farmacia spitalului era închisă.

Citește și: Traficul va fi restricționat, sâmbătă, în zona Guvernului din cauza mitingului PNL din Piața Victoriei

„Nu este adevărat, credeți-mă. Știu despre ce este vorba dar nu este adevărat. Ce-am aflat eu de la doctori este că în niciun moment nu s-a pus problema condiționării. Chiar am sunat să vină nepotul pacientului să stăm de vorbă. Pe 25 aprilie pacientul s-a externat de la noi. A fost internat pe 12 aprilie. A fost operat de apendicita. A doua zi s-a întors cu eviscerație, la 21.04, iar de la urgențe l-au dus direct în sala de operație. Fiind seara târziu nu mai era deschisă farmacia spitalului iar familia a cumpărat ser fiziologic. În niciun moment nu s-a pus problema condiționării. Facem în spital o anchetă să vedem care este realitatea”, a spus directorul unității medicale.

Cazul este și în atenția ministrului Sănătății, care a declarat, miercuri, la Ploiești, că nu tolerează comportamente precum cele de la Târgu Cărbunești.

„Eu am înțeles că acel pacient a fost trimis să își cumpere medicamente doar cu un bilețel, nu cu o rețetă. Este inadmisibil acest lucru. Încă de la începutul mandatului am atras atenția că spitalele trebuie să asigure toată medicația. În cazul în care există sincope în achiziționare pacientul poate să își asigure această medicație, dar spitalul este obligat să o deconteze. Casa de Asigurări de Sănătate s-a autosesizat, ceea ce este corect, pentru că este vorba de contract între furnizorul de servicii și Casa de Asigurări. Eu personal nu tolerez asemenea comportamente, cu bilețele puse în mâna pacienților”, a spus Sorina Pintea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.