Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a stabilit blocarea apelurilor iniţiate din afara teritoriului României, care afişează în mod fals numere naţionale de telefonie fixă, însă această măsură nu poate fi aplicată în prezent pentru numerele de telefonie mobilă, deoarece ar putea afecta utilizarea legitimă a numerelor în străinătate în roaming.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri AGERPRES, spoofing este o tehnică de falsificare a identităţii apelantului prin afişarea unui număr de telefon care nu aparţine persoanei care efectuează efectiv apelul (Caller Line Identification - CLI).
"(...) În contextul creşterii semnificative a cazurilor de utilizare în mod fraudulos a resurselor de numerotaţie, ANCOM a identificat şi a impus o serie de măsuri care să faciliteze reducerea semnificativă a incidenţei cazurilor de CLI spoofing. Astfel, după consultări organizate împreună cu Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi principalii furnizori de comunicaţii electronice, ANCOM a stabilit blocarea apelurilor iniţiate din afara teritoriului României, care afişează în mod fals numere naţionale de telefonie fixă. Această măsură nu poate fi aplicată în prezent pentru numerele de telefonie mobilă întrucât ar putea afecta utilizarea legitimă a numerelor în străinătate în roaming", se menţionează în comunicat.
Recomandări
ANCOM recomandă utilizatorilor care s-au confruntat cu o astfel de situaţie să îşi informeze furnizorul de telefonie şi să se adreseze organelor de poliţie şi Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
De asemenea, pentru protecţia lor, este util ca utilizatorii să nu se bazeze doar pe afişarea numărului, având în vedere că acesta poate fi falsificat, iar în cazuri suspecte, să realizeze verificări suplimentare cu privire la provenienţa apelului (pot închide apelul şi apela numărul oficial al companiei/instituţiei declarată în cadrul apelului de către interlocutor).
În acelaşi timp, este foarte important să nu fie oferite date personale prin telefon (date de identificare, date bancare, parole, PIN-uri etc.), să se actualizeze în mod constant software-ul telefonului şi aplicaţiile, să nu se dea curs apelurilor telefonice nesolicitate prin care se solicită informaţii sensibile sau transferuri de bani, să se verifice orice informaţie prin canale oficiale, contactând direct instituţiile implicate.
Totodată, ANCOM recomandă utilizatorilor să se documenteze constant despre noile tipuri de fraude, din surse precum sigurantaonline.ro, creată de DNSC, Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
Comentează