Utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice condiţiile dintr-un contract încheiat cu un furnizor de servicii de telefonie, înainte de a solicita încetarea acestuia, atrage atenţia Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), conform agerpres.
Potrivit sursei citate, atunci când doresc încetarea contractului de servicii de telefonie, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice, printre altele, dacă a expirat perioada contractuală iniţială, caz în care nu sunt percepute penalităţi pentru reziliere. De asemenea, trebuie să verifice penalităţile care se aplică dacă solicită încetarea contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale.
În plus, conform ANCOM, utilizatorii trebuie să mai verifice termenul şi modalităţile în care pot depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea acestuia (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).
Toate aceste informaţii trebuie să se găsească în contract, menţionează autoritatea.
"Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată şi telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă cererea este adresată în scris şi este transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, e-mail sau este depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, în acest ultim caz utilizatorii fiind sfătuiţi să solicite un număr de înregistrare", afirmă ANCOM.
Reprezentanţii autorităţii susţin că atunci când utilizatorii solicită trecerea de la abonament la cartelă preplătită, la acelaşi furnizor de telefonie, trebuie să aibă în vedere că acest aspect ţine de politica comercială a fiecărui furnizor. Prin urmare, este la latitudinea furnizorilor dacă şi în ce condiţii acceptă astfel de solicitări din partea utilizatorilor, această situaţie nefiind reglementată de legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice.
Astfel, dacă furnizorul refuză o astfel de cerere, iar utilizatorii nu sunt interesaţi în mod special de serviciile acestuia, ci doar să-şi păstreze numărul de telefon şi, totodată, să beneficieze de servicii preplătite, aceştia au posibilitatea să-şi porteze numărul de telefon. În acest caz, utilizatorii trebuie să aibă în vedere că cererea de portare reprezintă, în acelaşi timp, o cerere de încetare a contractului pe care aceştia îl au cu furnizorul din reţeaua căruia pleacă şi nu vor fi scutiţi de plata eventualelor taxe de reziliere anticipată.
În plus faţă de informaţiile prevăzute în contractele încheiate cu utilizatorii, furnizorii de servicii de telefonie din România sunt obligaţi să publice pe site-urile proprii informaţii legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, respectând, astfel, Decizia ANCOM nr. 158/2015 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali. Totodată, trebuie să publice informaţii privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obţine încetarea contractului, precum şi adresa de e-mail, adresa poştală şi numărul de telefon/fax, la care utilizatorii pot transmite cererea de încetare a contractului.
De asemenea, furnizorii de servicii de telefonie din România sunt obligaţi să publice formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum şi informaţii legate de modalităţile prin care utilizatorii pot intra în posesia lor, dacă este cazul, dar şi informaţii legate de penalităţile ce pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalităţi sunt percepute.
Potrivit Deciziei ANCOM nr. 158/2015, toate informaţiile destinate utilizatorilor trebuie să se regăsească pe site-urile furnizorilor într-un loc uşor accesibil, prezentate într-un mod vizibil şi bine structurat. ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul nu a prevăzut în contract sau pe pagina sa de internet informaţii legate de încetarea contractelor.
"Dacă un furnizor refuză să dea curs unei cereri de trecere de la abonament la cartelă preplătită, în reţeaua sa, ANCOM nu poate interveni deoarece în acest caz nu s-a produs o încălcare a legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice. Dacă, însă, prin contract este reglementată o astfel de situaţie şi furnizorul nu respectă această prevedere contractuală sau în cazul în care furnizorul nu dă curs unei cereri de încetare a contractului, utilizatorii care au calitatea de consumatori (persoane fizice) se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor", se mai precizează în comunicat.
InfoCentru ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.
ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.
ANCOM solicită clienților de servicii de telefonie să verifice condițiile contractului înainte de a solicita încetarea acestuia
București
9°C
Articole Similare

731
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
731

28
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
28

61
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
61

2.173
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.173

1.027
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.027

64
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
64

1.166
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.166

2.935
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.935

2.824
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.824

51
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
51

3.795
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.795

3.625
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.625

87
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
87
















Comentează