Doliu în lumea fotbalului. Andrea Capone a murit la vârsta de 43 de ani (ar fi împlinit 44 de ani pe 8 ianuarie). Fostul mijlocaș jucase la Cagliari (alături de echipa rossoblù a colecţionat 53 de prezenţe în Serie A cu șase goluri), Sora, Treviso, Vicenza, Grosseto și Salernitana, relatează Corriere Della Sera citat de Rador Radio România.
Capone a fost găsit mort în localitatea Tirso, din provincia Cagliari. După cum relatează L'Unione Sarda, fostul jucător ar fi petrecut noaptea la hotel și în această dimineață, duminică 29 septembrie, ar fi fost găsit fără viață. La cap avea o lovitură pe care şi-ar fi putut-o procura căzând, în urma unei stări de rău. Poliția investighează cazul.
În 2007, după ce şi-a terminat contractul Cagliari, Capone a dat o probă în Scoția, cu Celtic Glasgow, dar în cele din urmă a semnat cu Vicenza. Cariera sa în fotbal s-a încheiat în 2011, la 30 de ani, din cauza falimentului Salernitanei, clubul său de atunci.
Comentează