Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andrei Năstase: Vom fi o opoziție responsabilă. Nu excludem protestele

Radio Moldova
Andrei Nastase

Președintele fondator al Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, a venit cu un nou val de critici la adresa guvernării PAS.

Liderul formațiunii s-a arătat nemulțumit de felul cum puterea gestionează criza energetică din Republica Moldova, dar și criza socială generată de majorarea prețului de achiziție a gazului. Andrei Năstase recomandă autorităților să examineze posibilitatea unui control riguros al prețurilor, în special, al celor de primă necesitate, după exemplul mai multor state din regiune. Năstase spune că formațiunea va fi una critică la adresa guvernării, dar în același timp va oferi soluții pe timp de criză, transmite IPN.

Andrei Năstase s-a arătat nemulțumit de felul în care PAS, formațiune ce a obținut un credit enorm de încredere din partea cetățenilor, gestionează crizele energetică, sanitară, economică și socială cu care se confruntă Republica Moldova. Andrei Năstase spune că formațiunea sa este un opozant al puterii care vine și cu soluții, nu doar cu critici.

„Am ales să fim o opoziție constructivă, una cât se poate de tăioasă. Dar vedem în ultima perioadă tot felul de formatori de opinie care încearcă să pună Platforma DA în aceeași oală cu PSRM, PCRM, Partidul Șor, formațiuni care doar critică, pentru că acesta este rolul opoziției. Noi vom fi în opoziție, atât timp cât cetățeanul ne-a trimis în opoziție, dar vom fi o opoziție cât se poate de rațională, responsabilă, înțelegem foarte bine și contextul regional în care ne aflăm. E adevărat, din arsenalul nostru nu vor lipsi protestele”, a spus Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Prime Time” de la Prime TV.

Năstase spune că formațiunea sa are experiența protestelor antiguvernamentale și dă de înțeles că în condițiile în care lucrurile în țară nu se vor îmbunătăți, oamenii și-ar putea căuta dreptatea, din nou, în stradă.

„Anterior, nevoia i-a scos pe oameni în stradă, vă amintiți câtă corupție era în 2015-2016? Acum poate că avem mai puțină hoție, să vedem, dacă nu se vorbește despre ea la televizor nu înseamnă că n-o avem. Avem mai puțină corupție? Mă îndoiesc. Tot acolo este. Guvernarea să se gândească la oameni. Să le rezolve problema veniturilor, problema prețurilor, să facă astfel încât oamenii să-și poată plăti facturile. Platforma DA este partidul care orice protest ar fi organizat, a fost un protest de pe urma căruia au avut de câștigat oamenii și n-au avut un caracter distructiv, așa cum s-a întâmplat la 7 aprilie”, a mai spus Andrei Năstase.

Anterior, Platforma DA a anunțat crearea unui Consiliu consultativ care să ofere expertiză temeinică actualei guvernări. Reprezentanții formațiunii spun că au început deja discuțiile cu experți din țară și din străinătate pe domeniul energetic și pe cel al agriculturii pentru a oferi puterii soluții la problemele cu care se confruntă Republica Moldova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.