Premium
Fostul președinte Traian Băsescu l-a criticat pe filosoful și eseistul Andrei Pleșu susținând că acesta nu are caracter și coloană vertebrală (Citește AICI detalii). În replică, Pleșu explică cum arată din punctul său de vedere un om cu caracter și face public un document care rămăsese până acum doar la Cotroceni: demisia sa din funcția de consilier prezidențial.
Citește și: Cine este noua stea în ascensiune a liberalilor
Citește și: Sondaj interesant înainte de alegeri. La cât a ajuns diferența dintre PSD și PNL
Citește și: Ponta face marele ANUNŢ: Cine va fi premierul PSD
”Domnul Traian Băsescu a descoperit, la vîrsta înţelepciunii, ce înseamnă „caracter”. Ca toate adevărurile mari şi adevărul descoperit de fostul preşedinte e simplu: se numeşte „om de caracter” insul care e de acord tot timpul, necondiţionat, cu Domnia Sa, care constată clipă de clipă că dreptatea e, inevitabil, o parcelă din lotul Băsescu.
Dacă mormăi, bombăni, te declari dezamăgit sau perplex dinaintea unui comportament public şi al unui joc de glezne pe care nu le anticipai, se cheamă că n-ai caracter. Prin urmare, pentru dl Băsescu, atunci cînd faci o nefăcută, nu tu eşti lipsit de caracter, ci cel care ţi-o semnalează. E cazul meu: m-am mirat că dl Băsescu ţine, de la o vreme, discursul pe care, în 2012, îl ţineau adversarii săi politici: un discurs mai curînd anti-american, anti-EU, anti-Kovesi. Mi s-a părut inelegant să aduci, în lupta politică, argumente populiste de ordin etnic („Julien”, „Werner”...). Inelegant mi s-a părut şi să-i califici pe gazetarii care te-au apărat ani de-a rîndul drept „lingăi”. Greu sistematizabilă e şi repoziţionarea pe scena publică a celui care părea să fi depăşit episodul „soluţiei imorale”: fuziune cu UNPR, racolare de inşi mai mult sau mai puţin „dubioşi” (după criterii pe care el însuşi le socotea, mai demult, inconturnabile, cum ar fi apartenenţa la reţeaua ofiţerilor „acoperiţi”), consensuri de conjunctură cu de-alde Ghiţă, sau Dragnea etc. Din cînd în cînd, apar şi mici momente comice: Traian Băsescu ca apărător al lui Brâncuşi. Ce dovedesc toate astea? Că subsemnatul n-are caracter! Pe de altă parte, dacă l-aş aplauda non-stop, aş fi, probabil, trecut la „lingăi”. Eu unul rămîn „dilematic”. La drept vorbind, nu mai ştiu cu cine am de-a face. Cine e, de fapt, Traian Băsescu? Îi sînt aproape recunoscător că mă determină să-mi pun această întrebare şi să-mi reevaluez, retrospectiv, raportarea la portretul său politic.
Şi ca să lămurim lucrurile cu probe, voi face publică demisia mea de la Cotroceni (3 mai 2005, adică la numai patru luni după începerea „slujbei”), din care rezultă, cred, o limpede şi definitivă „nepotrivire de caracter”. Ezit, de mai multă vreme, să public acest document. Mi-am spus, de curînd, că ar fi mai elegant s-o fac după alegeri, ca să nu am aerul că sabotez campania dlui Băsescu. Dar agresivitatea rudimentară a fostului preşedinte şi… lipsa mea cronică de caracter m-au determinat să trec peste acest scrupul. Iată textul:
Domnule preşedinte,
Cînd am acceptat, în decembrie trecut, să vă fiu consilier, n-am avut decît o singură motivaţie: entuziasmul post-electoral. În plus, mi se părea că aveţi nevoie de sprijin şi că, pe un anumit segment, vi-l pot oferi. Nu rîvneam la un post, nu voiam să mă căpătuiesc, nu aveam ambiţii politice. Şi, fiţi sigur, nu eram nici în căutarea unui certificat de genialitate.
„Nu vreau să fiu cel care l-a închis pe Pleşu într-un birou!” – mi-aţi spus la începutul colaborării noastre, pentru a mă asigura că îmi voi putea păstra o marjă de libertate, necesară preocupărilor mele universitare. După scena de aseară, mi-a devenit limpede că tindeţi spre mai mult: vreţi să mă închideţi într-o cazarmă. Nu de un consilier aveţi nevoie, ci de ceva între aghiotant şi ordonanţă. Nu am probleme de orgoliu. Dar n-am lucrat niciodată pe tonuri răstite şi ar fi caraghios să încep s-o fac la bătrîneţe. Sînt alcătuit în aşa fel, încît nu sînt eficient decît cînd lucrez cu plăcere, într-o atmosferă de cordialitate şi respect reciproc.
Vă rog, prin urmare, să luaţi notă de demisia mea. Regret şi vă doresc succes. Într-un anumit sens, şi Dvs. şi eu ieşim în pierdere: Dvs. pierdeţi un sprijin loial, eu pierd o iluzie. Nu mă îndoiesc că, prin remarcabilele Dvs. înzestrări, veţi reuşi. Vă previn, totuşi, că mai greu decît ceea ce aveţi de făcut pentru ţară este să găsiţi puterea şi fineţea sufletească de a vă lupta, autoritar, cu propriile Dvs. limite. Şi asta înainte de a fi năpădit de orgoliu şi de singurătate.
Cu stimă, A.Pleşu”, scrie Andrei Pleșu, în Adevărul.
