Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andrei Pleşu face elogiul unui contestatar al Elenei Udrea

Andrei Plesu

Scriitorul Andrei Pleşu atrage atenţia, în cel mai recent editorial publicat pe blogul său de la Adevărul, asupra unor "valori de care nu ştim să fim mândri", personalităţi ignorate pentru simplul motiv că nu fac rating. Ultimul pe lista lui Pleşu este fostul PMP-ist Adrian Papahagi, cel care a devenit în ultimele luni un contestatar înverşunat al Elenei Udrea.

"A intrat în politică, e, prin urmare, „cunoscut”, dar nimeni nu se interesează şi nu se lasă impresionat de palmaresul lui profesional. Ba dimpotrivă: te miri cine îşi permite să-l tîrască autoritar prin toată mocirla demagogiei politice dîmboviţene. E vorba de dl. Adrian Papahagi. Tocmai i-a apărut o carte despre „Ideea destinului în literatura engleză veche” (Eikon, Cluj-Napoca, 2014, 430 pag.). E un monument de erudiţie şi rafinament analitic, despre care mari specialişti de la Oxford, Sorbona şi München s-au pronunţat deja la superlativ. Cuvîntul „admiraţie” e frecvent. Pe noi, tipul ăsta de performanţă ne lasă reci. Faptul că avem de a face cu un savant de mare clasă, că ţinuta lui universitară ar cere un tratament cel puţin cuviincios, că opiniile lui ar trebui luate în serios cu minimă decenţă, nu atîrnă în balanţa aprecierii noastre. Ne răfuim cu el la grămadă, la rînd cu puzderia de ţoape de prin parlament şi de pe la guvern. Că dl. Papahagi nu are întotdeauna şi în mod necesar dreptate în toate manifestările sale politice e inevitabil. Dar şi cînd n-are, tot e mai onorabil decît liota de Dragnea, Oprea, Ghiţă, Mazăre, Tăriceanu, Ponta, Norica Nicolai, Dan Diaconescu ş.a.m.d. care ne intoxică impenitenţi de dimineaţa pînă seara. Cu Adrian Papahagi putem ieşi în lume cu certitudinea că nu ne vom face de rîs. Ba dimpotrivă. Dar noi preferăm să ne mobilăm „mîndria de a fi români” cu de-alde Grapini, Vadim, Şova, Oprea şi Stanoevici", scrie Andrei Pleşu pe adevarul.ro.

Adrian Papahagi a demisionat în luna iulie din PMP. Acesta a caracterizat-o pe Elena Udrea ca pe "un produs periculos al noii generaţii de politicieni", un personaj "toxic".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.