Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, îşi face campanie electorală prin semnarea decretului care se referă la iniţierea referendumului şi e rău că face campanie electorală pe banii statului, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, informează Deschide.md.
Preşedintele legislativului de la Chişinău a dat de înţeles că Igor Dodon ar putea rămâne fără anumite competenţe şi a precizat că acest lucru s-ar putea întâmpla cu votul a doar 67 de deputaţi. Andrian Candu a declarat că încă se examinează puterea juridică a decretului semnat de Dodon. 'Încă se examinează forţa juridică a acestui decret, dar şi întrebările care urmează a fi puse. Un referendum consultativ nu este rău, dar legea prevede şi anumite restricţii ce ţin de subiectele pe care le poţi discuta în societate şi pe care nu. Trebuie să examinăm suplimentar din punct de vedere juridic', a declarat Candu.
El a calificat drept 'populistă' ideea lui Igor Dodon de a organiza un referendum. Potrivit lui Candu, 'preşedintele Dodon face campanie electorală şi e regretabil că domnul Dodon face campanie electorală pe banii statului, deoarece orice referendum impune şi cheltuieli de vreo 50 - 60 de milioane pe care trebuie să le găsim, dar noi avem alte probleme'. Andrian Candu a amintit că preşedintele Dodon a făcut referire la exemplul Germaniei pentru reducerea numărului de deputaţi, lucru pe care preşedintele legislativului nu-l consideră oportun de pus în discuţie. În acest context, Candu a mai invocat un exemplu în ceea ce priveşte Germania şi anume limitarea de competenţe pentru preşedinte.
'(...) Dacă tot vorbim de Germania, să luăm drept exemplu şi ceea ce ţine de competenţele preşedintelui Germaniei şi să facem o modificare în Constituţie, sunt sigur că se vor găsi şi voturi în parlament, 67 la număr, şi să facem modificări ale Constituţiei privind competenţele preşedintelui (statului). Dacă dumnealui (Igor Dodon) are atât de mult drept la atâtea iniţiative şi care sunt costisitoare, şi care consumă şi timpul nostru, probabil are prea multe competenţe şi drepturi. Aş mai atrage atenţia în Republica Moldova au mai fost câteva cazuri când unii preşedinţi de stat au ridicat problema competenţelor şi s-au trezit cu lipsirea competenţelor', a atenţionat Candu.
Întrebat dacă ridicarea imunităţii s-ar putea răsfrânge şi asupra preşedintelui Republicii Moldova, preşedintele parlamentului de la Chişinău a răspuns că dacă 'vorbim despre reducerea competenţelor preşedintelui Republicii Moldova de ce să nu vorbim şi despre reducerea imunităţii pentru preşedintele ţării'. Igor Dodon a semnat un decret pentru iniţierea unui referendum republican consultativ în cadrul căruia cetăţenii Republicii Moldova să răspundă la patru întrebări: '1. Susţineţi abrogarea Legii miliardului?', '2. Susţineţi acordarea pentru preşedintele RM a unor drepturi suplimentare de dizolvare a Parlamentului şi pentru organizarea de alegeri parlamentare anticipate?', '3. Susţineţi reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 71?' şi '4. Susţineţi sau nu studierea în instituţiile de învăţământ 'Istoria Moldovei"?', conform Agerpres Potrivit lui Dodon, pentru majoritatea cetăţenilor moldoveni acest referendum 'este ultima şansă" şi oamenii îl vor susţine.































Comentează