Jucătorul britanic de tenis Andy Murray (124 ATP), fost număr unu mondial, s-a calificat marţi în optimile de finală ale turneului ATP pe iarbă de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 1.290.135 euro, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 6-2, de francezul Benoit Paire (46 ATP), notează Agerpres.
Murray, beneficiarul unui wild card, s-a impus mai uşor decât se aştepta, după doar o oră de joc, şi va evolua în runda următoare contra principalului favorit, italianul Matteo Berrettini (9 ATP).
Aşa cum se ştie, Murray s-a retras, la începutul lunii, de la turneul pe iarbă programat între 5-13 iunie la Nottingham (Anglia), de categoria ATP Challenger, nefiind încă pregătit să revină în competiţie. Triplul campion de Mare Şlem, Murray a ajuns pe locul 124 în clasamentul ATP, după o lungă perioadă în care s-a luptat cu probleme de sănătate, fiind supus unor intervenţii chirurgicale la şold.
Scoţianul a avut ultima sa apariţie în circuitul profesionist la turneul de la Rotterdam (Olanda) unde a fost învins de rusul Andrei Rublev, la începutul lunii martie, înainte de a se retrage de la Miami Open, în cursul aceleiaşi luni, în urma unei accidentări.
În vârstă de 34 ani, Andy Murray a dorit iniţial să obţină un wildcard pentru turneul de la Roland Garros, dar ulterior a decis să sară peste sezonul pe zgură, pentru a se concentra pe revenirea sa în competiţiile pe iarbă, în vederea participării la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, pe care l-a câştigat de două ori în cariera sa (2013, 2016).
Turneul de la Queen's Club, premergător celui de la Wimbledon a debutat pe 14 iunie, în timp ce Grand Slam-ul britanic pe iarbă, anulat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie.
Alte rezultate de marţi:
Matteo Berrettini (Italia/N.1) - Stefano Travaglia (Italia) 7-6 (7/5), 7-6 (7/4)
Daniel Evans (Marea Britanie/N.6) - Alexei Popyrin (Australia) 6-4, 6-4
Alex De Minaur (Australia/N.4) - Laslo Djere (Serbia) 3-6, 6-3, 6-4
Aleksandr Bublik (Kazahstan) - Jeremy Chardy (Franţa) 6-4, 3-6, 6-3
Frances Tiafoe (SUA) - Aljaz Bedene (Slovenia) 4-6, 6-3, 6-4.
Andy Murray, debut cu victorie la Queen's
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

54
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
54

12
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
12

42
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
42

47
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
47

76
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
76

31
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
31

2.447
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.447

43
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
43

122
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
122

38
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
38

350
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
350

19.128
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.128

100
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
100















Comentează