Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andy Murray și Roger Federer vor disputa un meci în beneficiul UNICEF

digisport.ro
federer

Britanicul Andy Murray, liderul clasamentului ATP, și elvețianul Roger Federer, câștigătorul ediției din acest an a Openului Australiei la tenis, vor disputa un meci demonstrativ, pe 7 noiembrie, la Glasgow (Scoția), în beneficiul Fondului Internațional al Națiunilor Unite pentru urgențe ale Copiilor (UNICEF), informează agenția EFE.

Federer, câștigătorul a 18 titluri de Mare Șlem, a acceptat invitația lui Murray de a participa la această partidă, prima pe care jucătorul din Țara Cantoanelor o va disputa în Scoția.

"Roger este un jucător foarte popular, unul dintre cei mai buni din istorie. Nu doar pentru tot ceea ce a câștigat, ci și pentru modul în care joacă", a spus Murray.

Citește și: Diego Maradona va lucra pentru FIFA

Roger Federer îi va întoarce cu această ocazie favoarea pe care i-o va face Murray în luna aprilie, când cei doi se vor înfrunta într-o partidă demonstrativă în Elveția, după participarea la turneele de la Dubai, Indian Wells și Miami.

"Am văzut o înregistrare video în care (Murray) purta un 'kilt" (fusta tradițională scoțiană rezervată bărbaților) atunci când a anunțat că va participa la evenimentul din Elveția. Îi voi întoarce favoarea în noiembrie și sunt fericit că voi putea face acest lucru", a explicat elvețianul, potrivit Agerpres.

Pe lângă meciul dintre Andy Murray și Roger Federer, spectatorii care vor fi prezenți în luna noiembrie pe arena SSE Hydro din Glasgow vor putea asista și la o partidă de dublu între frații Murray și perechea compusă din Tim Henman și Mansour Bahrami. Prețul unui bilet de intrare este de 25 de lire sterline (29,3 euro), au anunțat organizatorii evenimentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.