DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Andy Murray vrea să se retrogradeze la turnee challenger

Andy Murray

Fostul lider ATP Andy Murray a fost învins, luni, cu scorul de 7-6 (8), 7-5, de americanul Tennys Sandgren, locul 73 ATP, în turul I al turneului de 250 de puncte de la Winston-Salem.

Murray, acum pe locul 329 ATP, beneficiar al unui wild card, a fost întrecut după un meci de două ore şi nouă minute. Aceasta a fost abia a doua partidă oficială de simplu jucată de el, după ce a fost operat la şold din nou, în ianuarie.

Deşi spune că nu a avut dureri în acest meci, Murray consideră că ar trebuie să "retrogradeze" un nivel şi să se înscrie la turnee challenger, înainte de a reveni în formă în circuitul ATP.

"Sunt conştient unde sunt în momentul de faţă şi care este nivelul meu. Este competitiv la acest nivel, dar trebuie să fie mai bun. Poate ar trebui să joc la un nivel inferior, să strâng câteva meciuri şi să-mi cresc jocul un pic, înainte de a începe să evoluez în circuit din nou. Cred că unele lucruri au fost mai bune astăzi. Am lovit un pic mai curat mingea, decât am făcut-o la Cincinnati. Simt că m-am mişcat destul de bine la unele scurte, pe care poate poate nu le-aş fi ajuns săptămâna trecută. Sunt unele lucruri bune, dar şi altele pe care aş vrea să le fac mai bine. Fizic, sunt ok, dacă ţinem cont că nu am avut dureri, disconfort. Doar un pic mai obosit decât de obicei", a declarat britanicul de 32 de ani, potrivit site-ului ATP.

Săptămâna trecută, Murray a jucat primul meci de simplu după operaţie, fiind învins în turul I la Cincinnati de francezul Richard Gasquet, scor 6-4, 6-4.

Tenismenul scoţian revenise deja în competiţiile de dublu, câştigând turneul de la Queen's, alături de spaniolul Feliciano Lopez.

La 14 ianuarie, Andy Murray a fost învins de spaniolul Roberto Bautista, la Australian Open, într-un meci în care a jucat cu mari dureri la şold, el fiind supus apoi unei intervenţii chirurgicale.

Murray va evolua la US Open doar în probele de dublu şi dublu mixt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.