Cu liderul său suprem ucis și mașina sa de război sub presiunea necontenită a SUA, Iranul este acum în mare parte singur - partenerii săi de lungă durată, Rusia și China, nu oferă nimic mai mult decât condamnări diplomatice și exprimări de îngrijorări.
Iranul a răspuns atacurilor SUA și Israelului prin extinderea conflictului dincolo de Orientul Mijlociu, lansând rachete și drone cu un impact care reverberează pe piețele energetice globale, zguduind capitalele de la Washington până la Beijing și paralizând transportul maritim care reprezintă 20% din aprovizionarea mondială cu petrol prin Strâmtoarea Ormuz.
Răspunsul Iranului și unda de șoc globală
Rachetele iraniene au ajuns până în Cipru, Azerbaidjan, Turcia și statele din Golf, ducând războiul la ușa lor, vizând afaceri critice, infrastructură energetică și baze americane. Instalații petroliere, rafinării și rutele cheie de aprovizionare au fost lovite, provocând perturbări severe ale aprovizionării cu țiței și gaze naturale.
Întrucât Strâmtoarea Ormuz este deja închisă, atacurile au dus la o creștere vertiginosă a prețurilor la energie, destabilizând piețele globale și forțând economiile majore să se grăbească, subliniind expunerea lumii la consecințele răspunsului Iranului la atacurile împotriva sa.
Calculul strategic al Moscovei și Beijingului
Analiștii spun că reținerea Rusiei și a Chinei reflectă un calcul rece: intervenția în contextul în care Iranul se confruntă cu Israelul și Statele Unite ar aduce costuri mari, câștiguri limitate și riscuri imprevizibile - poveri pe care niciuna dintre puteri nu pare dispusă să le suporte.
"Putin are alte priorități, iar principala dintre acestea este Ucraina", a declarat Anna Borşcevskaia, expertă în Rusia de la Institutul Washington. "Ar fi o prostie din partea Rusiei să intre într-o confruntare militară directă cu Statele Unite".
O sursă rusă de rang înalt a declarat că "escaladarea în și din jurul Iranului și din Golf deviază deja atenția de la războiul din Ucraina. Acesta este doar un fapt. Orice altceva este doar emoție legată de un 'aliat decăzut'", a spus sursa, potrivit Rador Radio România.
Atât China, cât și Rusia, au ajutat Iranul să-și construiască capacitatea militară pentru a contracara presiunile SUA și Israelului, furnizându-i rachete, sisteme de apărare antiaeriană și tehnologie menite să consolideze descurajarea, să complice operaniunile SUA și să majoreze costurile atacurilor. Acest sprijin, însă, pare acum limitat.
China a petrecut ani integrându-se în diplomația Orientului Mijlociu, în timp ce Rusia a prezentat Iranul ca pe un pilon al alinierii sale antioccidentale. Cu toate acestea, după ce conflictul a izbucnit, ambele puteri au fost constrânse la reţinere: China, de dependența sa de energia și comerțul din Golf și de prioritățile de securitate din Asia, iar Rusia de un război chinuitor în Ucraina, care i-a subminat capacitatea de a-şi proteja partenerii și a accentuat nevoia de a păstra legăturile cu statele bogate în petrol din Golf.
Paradoxul aliaților și rolul de mediator
Rezultatul este un paradox evident: Iranul rămâne util din punct de vedere strategic pentru ambele părți, dar nu suficient de util pentru a lupta pentru el. Având în vedere că resursele militare, diplomatice și economice ale Rusiei sunt încă absorbite de războiul din Ucraina, prioritatea președintelui Vladimir Putin este de a evita escaladarea conflictului cu SUA și de a proteja interesele Rusiei în Orientul Mijlociu, în loc să parieze pe soarta Iranului pe câmpul de luptă.
"Dacă Rusia ar fi sprijinit Iranul direct, şi-ar fi înstrăinat statele din Golf și Israelul", a spus Anna Borșcevskaia. "Nu asta își dorește Putin".
Răspunsul rezervat al Beijingului reflectă o strategie de lungă durată: evitarea angajamentelor obligatorii de securitate aflate departe de interesele sale fundamentale. Spre deosebire de Statele Unite, ale căror alianțe se bazează pe obligații de apărare reciprocă, China preferă parteneriate construite pe comerț, investiții și vânzări de arme, legături care nu o implică în conflicte costisitoare dincolo de Asia de Est, a declarat Evan A. Feigenbaum de la Carnegie Endowment for International Peace.
China, una dintre cele mai mari puteri comerciale și cumpărătoare de energie din lume, menține legături cu Iranul și rivalii sunniți ai acestuia din Golf, iar în America Latină nu și-a plasat niciodată toate pariurile doar pe Venezuela.
"Dacă Beijingul ar vrea să facă mai mult, nu și-ar redirecționa atenția strategică sau activele militare de la securitatea fundamentală", susține Henry Tugendhat de la Institutul Washington. "Îi pasă doar de numele său în străinătate. Îi pasă de Taiwan, Marea Chinei de Sud și de amenințările percepute din partea SUA și a Japoniei. Conflictul ar putea aduce chiar și avantaje pentru Beijing".
De pe margine, China poate urmări cum forțele americane sunt implicate departe de Asia de Est și cum stocurile militare le sunt epuizate, obținând în același timp o imagine în timp real a capacităților și operațiunilor americane, informații care i-ar putea modela gândirea cu privire la un viitor scenariu în Taiwan.
Principala vulnerabilitate a Chinei rămân fluxurile de energie prin Strâmtoarea Ormuz, pe unde trec aproximativ 45% din importurile sale de petrol. Însă China a acumulat rezerve strategice, iar volume substanțiale de petrol iranian se află deja în cisterne sau în depozite, spun experții.
Aceștia spun că această criză le-a permis Rusiei și Chinei să se reinventeze ca mediatori. China a precizat că ministrul de externe Wang Yi a discutat cu miniștrii europeni și arabi pentru a face presiuni cu privire la dialog, în timp ce Vladimir Putin a avut discuţii similare cu lideri din Golf și oficialii iranieni.
Rusia întrevede, de asemenea, beneficii concrete de pe urma războiului: creșterea prețurilor petrolului îi consolidează economia de război, iar o administrație americană implicată în Orientul Mijlociu are mai puțină atenţie pentru Ucraina. Rusia nu beneficiază de prăbușirea regimului iranian, dar nici nu își leagă soarta de supraviețuirea acestuia, a spus Anna Borşcevskaia.
Moscova se acoperă, păstrând flexibilitatea indiferent de rezultatul conflictului și ar construi legături cu orice nou guvern, chiar și cu unul aliniat cu SUA. Sursa rusă a indicat Siria ca un precedent. În ciuda faptului că l-a susținut ani de zile pe președintele alungat de la putere Bashar al-Assad, Rusia și-a păstrat bazele mediteraneene și a construit rapid legături cu noul lider al Siriei, Ahmed al-Sharaa, subliniind disponibilitatea sa de a-şi schimba loialitatea pentru un avantaj pe termen lung.
Comentează