Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andy Nagy (SNST): Demiterea ministrului Sportului, Eduard Novak, reprezintă singura soluţie

eduard novak

Preşedintele Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST), Andy Nagy, a declarat, joi, la mitingul organizat în faţa sediului Ministerului Sportului, că demiterea ministrului Eduard Novak reprezintă singura soluţie pentru a schimba situaţia din sportul românesc, potrivit Agerpres.

"Demiterea ministrului Eduard Novak reprezintă singura soluţie, nu se mai poate comunicat cu el. Nici nu vrea, nici nu e interesat, face numai rău sportului şi salariaţilor din domeniu. Dânsul, la începutul mitingului, a fugit din instituţie. Nu vrea dialogul pentru că nu cunoaşte şi nici nu îi ascultă pe consilieri. Aşa că a preferat să suspende dialogul şi să închidă orice comunicare. Acum am venit aici şi este pentru prima dată în care nu mai vrem dialog. Suntem în momentul în care doar demiterea ministrului Novak mai poate schimba situaţia din sportul românesc. Speranţa noastră este ca Guvernul să nu îşi mai asume şi să acopere ilegalităţile de aici şi să ia o decizie în sensul se a-l schimba pe ministru", a spus sindicalistul.

Acesta îl acuză în continuare pe Eduard Novak de faptul că l-a premiat cu 112.000 de euro pe tatăl său, Karoly Novak, în calitate de antrenor principal, deşi acesta deţine funcţia de antrenor secund.

"Colegii din ţară se plâng că nu au bugete, că sunt restanţe la sportivi, la colectivele tehnice... nu se primesc bani pentru utilităţi şi pentru desfăşurarea activităţii. Iar acest lucru se întâmplă în timp ce ministrul Eduard Novak se laudă că a obţinut bugete record, dar pentru salariaţi nu se întâmplă nimic. Am descoperit că la nivelul Ministerului Sportului se fac ilegalităţi în acordarea premierilor, atât ministrul, cât şi membrii săi de familie sunt favorizaţi şi primesc bani ilegal din punctul nostru de vedere. Este vorba despre premierea tatălui ministrului, mai exact cu 112.000 de euro, bani care au fost acordaţi ilegal, pentru că dânsul nu deţine această funcţie. Dânsul este trecut în documente ca antrenor secund, dar premierea s-a acordat în calitate de antrenor principal. Sindicatul a sesizat parchetul pe această speţă, am cerut şi punctul de vedere al ANI privind incompatibilitatea... pentru că nu poţi să te premiezi tu pe tine şi nici pe membrii familiei tale", a precizat Nagy, care în timpul mitingului a aruncat în semn de protest mai multe bancnote copiate în faţa Ministerului Sportului.

"De doi ani sportul românesc este în derivă, nu se face nimic. Nu e interesat de sportivi şi nici de tineri. De doi ani funcţionăm ilegal, fără Direcţii Judeţene de Sport, pentru că trebuiau despărţite Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport. Nici până acum nu s-a reuşit pentru că nu avem ministru la discuţii şi dialog", a adăugat Nagy.

Prezent la mitingul de protest de joi, secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj, Sandu Pop, a declarat că nemulţumirile sindicatului au fost provocate de lipsa dialogului cu ministrul Eduard Novak.

"Sunt multe nemulţumiri, în primul rând din lipsă de dialog. Eu cred că o mai bună comunicare ar rezolva sau cel puţin dacă am avea mai multe informaţii, am fi într-o oarecare normalitate. Însă lipsa dialogului creează multe suspiciuni, multă nesiguranţă şi de aici toate aceste nemulţumiri. De fiecare dată schimbarea şefului e bucuria nebunului, însă ce poate să facă o organizaţie sindicală în afară de a protesta faţă de conducător?", a spus Pop, la rândul său membru de sindicat.

Aproximativ 200 de membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST) au protestat, joi, împotriva ministrului Eduard Novak, căruia i-au cerut demisia, în timpul mitingului unul dintre manifestanţi fiind reţinut de jandarmi.

Incidentul a provocat tensiune în faţa sediului Ministerului Sportului, iar pentru scurt timp protestatarii au blocat circulaţia solicitând eliberarea membrului de sindicat reţinut. După câteva minute circulaţia a revenit însă la normal, iar protestatarul a fost transportat la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Membrii de sindicat au afişat un banner uriaş ridicat de o macara până la etajul patru al clădirii ministerului pe care au afişat mesajul: "Demisia Novak". De asemenea, au fost afişate mesaje pe pancarte mai mici precum: "Pierdut ministru, îl declarăm nul", "Vrem ministru dedicat, Novak e mereu plecat", "Puteţi să vă supăraţi, de astăzi nu mai furaţi", "Descentralizarea - tun imobiliar", "Jos dictatura hoţilor din tineret şi sport" şi "Sport şi tineret, cel mai prost buget".

Nemulţumirile principale ale SNST sunt: suspendarea dialogului social şi a consultărilor, lipsa de transparenţă privind descentralizarea şi reorganizarea, blocarea activităţilor şi programelor specifice, incertitudinea şi nesiguranţa locurilor de muncă, inexistenţa criteriilor de acordare a bugetelor către unităţile subordonate, tăieri şi sistări abuzive ale finanţării federaţiilor sportive naţionale, blocarea proiectului Strategia Naţională pentru Sport, inechităţile privind premierile pentru rezultatele sportive deosebite şi ilegalităţile făcute de conducerea ministerului în gestionarea bugetului Sportului.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, organizaţie afiliată la Federaţia Publisind/Blocul Naţional Sindical, solicită măsuri imediate din partea Guvernului României pentru soluţionarea problemelor din domeniu. De asemenea, se cere intervenţia personală a premierului Nicolae Ciucă pentru deblocarea reorganizării Ministerului Sportului, proces suspendat de peste un an, dar şi înlăturarea celor care aduc prejudicii bugetului destinat sportului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.