Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajații din penitenciare amenință cu BLOCAREA activității: Una dintre solicitări este DEMITEREA lui Tudorel Toader

ANP puscarie

Sindicaliștii din Penitenciare amenință cu blocarea activității dacă nu se vor îmbunătății condițiile de muncă. Printre solicitările oamenilor se numără și demiterea ministrului Justiției pe care îl acuză de incompetență.

Sindicaliștii anunță și calendarul protestelor, mâine urmând să iasă în stradă angajații de la Penitenciarele Mărgineni și Târgu Mureș.

"Protestele angajaților din penitenciare continuă la 12.09 la Penitenciarele Mărgineni și Târgu Mureș, în data de 14.09 la Penitenciarele Arad, Vaslui și Găești și în 16.09 la Penitenciarul Poarta Albă, împotriva refuzului autorităților de a îmbunătăți condițiile de lucru și de a respectare drepturilor salariaților, dar și pentru demiterea ministrului Tudorel Toader pentru incompetență.

Mai jos, calendarul și ora de începere a protestelor angajaților în fața penitenciarelor*:

12 septembrie 2018 - Penitenciarul Târgu Mureș (ora 13.00), Penitenciarul Mărgineni (ora 09.00)

14 septembrie 2018 - Penitenciarul Arad (ora 10.00), Penitenciarul Vaslui (ora 08.00), Penitenciarul Găești (ora 10.00)

16 septembrie 2018 - Penitenciarul Poarta Albă (ora 10.00)

19 septembrie 2018 - Penitenciarul Bacău (ora 09.00), Penitenciarul Spital Târgu Ocna (ora 09.00), Penitenciarul Târgu Jiu (ora 10.00), Penitenciarul Iași (ora 13.00)

25 septembrie 2018 - Penitenciarul Mioveni (ora 10.00), Penitenciarul Gherla (ora 10.00), Penitenciarul Târgșor (ora 10.00), Penitenciarul Ploiești (ora 09.00)

26 septembrie 2018 - Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin (ora 10.00)

27 septembrie 2018 - Penitenciarul Giurgiu (ora 10.00), Penitenciarul Pelendava - Craiova (ora 10.00), Penitenciarul Slobozia (ora 09.00), Penitenciarul Galați (ora 09.00)

3 octombrie 2018 - Ministerul Justiției (ora 12.00)â

Reamintim că pe lista de revendicări sunt incluse:

condiții de lucru mai bune - ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.

plata orelor suplimentare restante - în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la plata orelor suplimentare restante ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.

stoparea împuternicirilor ilegale - cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Însuși directorul general al ANP Marian Dobrică este imputernicit peste limita legală.

eliminarea discriminărilor salariale - cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018.

aprobarea Statutului polițistului de penitenciare - cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.

încetarea abuzului asupra pensionarilor - cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.

plata integrală a orelor suplimentare curente - cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.

În ultimă instanță, dacă aceste revendicări nu vor fi rezolvate, vom recurge la blocarea activității penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaților de a lucra în condiții de lucru improprii", transmite Federatia Sindicatelor din ANP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.