Angajaţi ai unei companii a Primăriei Zalău, ameninţaţi cu moartea de o persoană repartizată la muncă în folosul comunităţii

Autor: Liana Ganea

Publicat: 26-01-2026 11:45

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Local Zalău va analiza săptămâna aceasta un proiect de hotărâre privind extinderea domeniilor şi locurilor în care contravenienţii şi persoanele obligate prin hotărâri judecătoreşti pot presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în contextul unor probleme grave semnalate de SC Citadin Zalău SRL - compania ce se ocupă de administrarea domeniului public, inclusiv ameninţări cu moartea la adresa angajaţilor.

Iniţiativa vine după ce societatea aflată în subordinea administraţiei locale a reclamat că nu mai poate gestiona numărul mare de persoane repartizate, aproximativ 80 lunar, din cauza indisciplinei, distrugerii echipamentelor şi comportamentului agresiv al unor beneficiari.

"Având în vedere numărul mare de persoane repartizate, a nenumăratelor acte de indisciplină, părăsirea nejustificată a locului de muncă, refuzul de a presta orele de muncă, distrugerile intenţionate ale echipamentelor şi utilajelor, precum şi ameninţările la care sunt supuşi angajaţii noştri, inclusiv cu moartea, (...) ne aflăm în imposibilitatea de a aloca resurse umane şi materiale pentru mai mult de 20 de persoane", se arată într-o adresă transmisă Primăriei Zalău de societatea Citadin, la finalul anului trecut.

Documentul menţionează că, începând cu sfârşitul anului 2024, Direcţia de Asistenţă Socială a repartizat lunar către societate aproximativ 80 de persoane obligate să presteze muncă în folosul comunităţii.

Potrivit aceleiaşi surse, la începutul anului trecut doi angajaţi ai companiei au fost ameninţaţi de o persoană ce trebuia să presteze, gratuit, muncă în folosul comunităţii.

"Doi angajaţi au fost ameninţaţi (...) că vor fi aşteptaţi după program pentru a fi 'rezolvaţi'", se mai arată în documentul citat de Agerpres.

Deşi incidentul a fost adus la cunoştinţa autorităţilor, persoana respectivă a fost repartizată din nou la muncă, de către Direcţia de Asistenţă Socială, alături de cei pe care i-a ameninţat.

Reprezentanţii societăţii Citadin au solicitat autorităţilor locale să ia măsuri urgente, arătând că lipsa personalului de supraveghere şi specificul activităţilor desfăşurate fac imposibilă gestionarea unui număr atât de mare de persoane.

În urma acestor sesizări, administraţia locală a iniţiat demersuri pentru identificarea unor noi activităţi şi locaţii în care contravenienţii, precum şi persoanele obligate la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, ca urmare a săvârşirii unor fapte penale, pot presta muncă în folosul comunităţii.

Propunerile vizează, printre altele, activităţi de întreţinere şi curăţenie în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, precum şi lucrări de igienizare, spălare auto şi întreţinere a spaţiilor exterioare la compania de transport local Transurbis SA Zalău.

Potrivit referatului de aprobare, proiectul de hotărâre are la bază prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Conform actului normativ, domeniile serviciilor publice şi locurile de desfăşurare a acestor activităţi sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local şi pot viza întreţinerea parcurilor, drumurilor şi locurilor de agrement, păstrarea curăţeniei, igienizarea localităţilor, precum şi activităţi în cadrul instituţiilor sociale, educaţionale şi medicale.

De asemenea, legea prevede că instanţa stabileşte prin hotărâre natura activităţilor ce urmează a fi prestate, pe baza datelor comunicate de primar, ţinând cont de aptitudinile fizice şi psihice ale contravenientului şi de nivelul de pregătire profesională. În executarea mandatului, primarul stabileşte conţinutul activităţii, condiţiile de lucru şi programul, având în vedere starea de sănătate şi calificarea persoanei sancţionate.

"Considerăm că proiectul de hotărâre (...) poate fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local al Municipiului Zalău, în sensul actualizării domeniilor şi locurilor de prestare a activităţii în folosul comunităţii", se mai precizează în documentul administraţiei locale.

Proiectul va fi discutat în şedinţa de miercuri, 28 ianuarie, a Consiliului Local Zalău.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri