DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angajaţii Bibliotecii Naţionale fac acuzații grave: 'Sediul nostru este un instrument imobiliar la discreţia Ministerului Culturii'

biblioteca nationala

Angajaţii Bibliotecii Naţionale solicită Ministerului Culturii, într-o scrisoare deschisă, ca spaţiile de la parter, mezanin şi etajul 1 - Corp Aulă să rămână în administrarea BibNat, deoarece activitatea ar fi mult afectată, reclamând faptul că de 10 ani Ministerul Culturii ocupă clădirea.

Ei spun că la aproape 10 ani de la inaugurare, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea devine din ce în ce mai puţin sediul Bibliotecii Naţionale şi "din ce în ce mai mult un instrument imobiliar la discreţia Ministerului Culturii". "Suntem instituţie subordonată acestui Minister, dar datoria noastră principală este de a apăra patrimoniul cultural de orice ingerinţă, care i-ar putea afecta drumul către public", conform textului scrisorii.

Ministerul Culturii solicită acordul Bibliotecii Naţionale a României privind preluarea spaţiilor de la parter, mezanin şi etajul 1 - Corp Aulă, în suprafaţă de 2.389,75 mp, aflate în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, pentru organizarea de spaţii de birouri, în condiţiile creşterii numărului de funcţii publice de la 139 la 195.

"Angajaţii Bibliotecii Naţionale a României vă roagă să realizaţi o atentă analiză privind spaţiile solicitate care au fost proiectate cu destinaţia Bibiloteca Naţională a României şi să reveniţi asupra acestor decizii", se arată în scrisoarea deschisă.

De asemenea, ei solicită reanalizarea şi anularea adresei din data de data de 14.06.2021 prin care Ministerul Culturii revine şi mai solicită Bibliotecii Naţionale a României încă 500 mp pentru relocarea totală sau parţială a Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

"Considerăm că Ministerul Culturii are menirea şi rolul de a susţine Biblioteca Naţională a României - instituţie unică la nivel naţional, fundamentală pentru conservarea, cercetarea, dezvoltarea, comunicarea şi punerea în valoare a documentelor deţinute în colecţiile sale, care fac parte din patrimoniului cultural naţional scris, având, totodată, menirea transmiterii acestor valori inestimabile generaţiilor următoare", spune reprezentanţii BibNat.

"Domnule ministru, cei aproximativ 2400 mp pe care îi solicitaţi pentru personalul Ministerului Culturii sunt ocupaţi în totalitate de angajaţii, inclusiv din serviciile suport ale Bibliotecii: IT, Achiziţii, Financiar-Contabilitate, Resurse umane, Casierie, Administrativ, Atelierul de tâmplărie, depozite de tranzit cu publicaţii, Centrul Naţional ISBN-ISSN-CIP, Serviciul Dezvoltare Instituţională şi birourile de director care au mai rămas Bibliotecii, toate celelalte spaţii de birouri - ale Bibliotecii - deja le-a preluat Ministerul Culturii. Ţinem să vă menţionăm că personalul Bibliotecii în momentul de faţă a ajuns la un minim istoric. Acest fapt nu va permite o dezvoltare ulterioară şi o menţinere a statutului şi funcţiilor sale unice în Sistemul Naţional al Bibliotecilor din România.

Conform textului, "Biblioteca Naţională a României, cu un personal extrem de redus, dar cu eforturi uriaşe, şi-a diversificat modalităţile de promovare şi de valorificare a patrimoniului dar, mai ales, de atragere a publicului şi dezvoltare de noi audienţe, îmbogăţindu-şi permanent oferta de servicii, organizând evenimente şi desfăşurând activităţi pentru o categorie eterogenă de utilizatori, în încercarea de a atrage şi fideliza, pe lângă consumatorii de cultură şi publicul larg".

Resurse materiale şi personal reduse

În condiţiile creşterii constante a fondurilor de documente ale Bibliotecii Naţionale a României, a diversificării ofertei de produse şi servicii a instituţiei, în situaţia în care Biblioteca Naţională a României depune eforturi considerabile să răspundă tuturor aşteptărilor publicului, fără resurse materiale şi cu un personal tot mai redus de la an la an, dar din fericire dedicat acestei nobile meserii, Ministerul Culturii trebuie să depună eforturi constante în susţinerea singurei biblioteci din subordinea sa - bibliotecă UNICĂ la nivel naţional prin funcţiile şi atribuţiile sale.

Prin reducerea spaţiilor, Biblioteca Naţională a României va ajunge în situaţia, conform angajaţilor, de a nu-şi mai putea exercita funcţiile fundamentele şi definitorii pentru o astfel de instituţie: patrimonială, socială şi educativă, scrie news.ro.

"Eliberarea spaţiilor solicitate de către Ministerul Culturii, ocupate în prezent de angajaţii Bibliotecii Naţionale a României nu are sens şi nici nu este posibilă, în condiţii normale. Corpul Aulă a fost proiectat de la bun început ca un spaţiu de birouri pentru structurile de specialitate şi pentru cele suport, în timp ce corpul Bibliotecii a fost proiectat şi este destinat activităţilor cu publicul - spaţii de studiu individual, săli de lectură, spaţii pentru evenimente, depozite, spaţii în care se desfăşoară fluxul de prelucrare a documentelor. Această delimitare permite separarea fluxurilor de activităţi şi conduce la oferirea unor condiţii adecvate de lectură şi studiu pentru utilizatorii bibliotecii. Spaţiul de birouri din corpul Bibliotecii este extrem de limitat, este ocupat numai de către angajaţii care deservesc în mod direct publicul şi permite astfel, servicii prompte. În condiţiile date, relocarea întregului personal din corp Aulă, în corpul Bibliotecii ar atrage după sine desfiinţarea unor săli de lectură destinate publicului şi transformarea lor, improprie, în spaţii de birouri, ceea ce implică investiţii financiare importante de la bugetul Statului care ar putea fi evitate".

Angajaţii acuză şi faptul că "la aproape 10 ani de la inaugurare, că această clădire devine din ce în ce mai puţin sediul Bibliotecii Naţionale şi din ce în ce mai mult un instrument imobiliar la discreţia Ministerului Culturii. Suntem instituţie subordonată acestui Minister, dar datoria noastră principală este de a apăra patrimoniul cultural de orice ingerinţă, care i-ar putea afecta drumul către public. Începând cu anul 2012 şi până în prezent, toţi directorii Bibliotecii Naţionale a României au fost presaţi de Ministerul Culturii să cedeze din spaţiile Bibliotecii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.