Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajații Lufthansa amenință că vor intra în grevă: 'Pregătirile au fost începute' / ce îi nemulțumește

Lufthansa

Piloţii Lufthansa au respins o ofertă salarială a transportatorului aerian emblematic al Germaniei şi ar putea intra în grevă oricând, a declarat joi sindicatul VC, în timp ce disputa privind salariile continuă, transmite Reuters, relatează News.ro.

Ei au votat în favoarea acţiunii sindicale luna trecută, ameninţând cu alte perturbări în timpul sezonului aglomerat al călătoriilor de vară.

VC a spus că cea mai recentă ofertă a Lufthansa este un pas în direcţia corectă, dar a rămas sub cerinţele sindicatului, care includ o creştere a salariilor cu 5,5% în acest an pentru piloţii săi şi compensarea automată a inflaţiei, ulterior.

"Pregătirile legale şi organizatorice pentru acţiunea de grevă au fost începute. Cu toate acestea, este clar că (VC) rămâne deschis", a spus sindicatul.

Lufthansa a declarat că a luat notă de răspunsul sindicatului după ce a transmis o ofertă piloţilor Lufthansa şi Lufthansa Cargo, joi dimineaţă.

"În acelaşi timp, dorim să discutăm despre forma flexibilă a acestei oferte cu VC şi, prin urmare, am propus noi date sindicatului pentru a purta discuţii. Suntem disponibili să continuăm discuţiile în orice moment", a spus compania aeriană.

Grevele şi lipsa de personal au forţat deja companiile aeriene, inclusiv Lufthansa, să anuleze mii de zboruri în această vară şi au provocat cozi de ore în marile aeroporturi, frustrând turiştii dornici să călătorească după ridicarea restricţiilor legate de Covid-19.

La începutul acestei luni, conducerea Lufthansa a ajuns la un acord de salarizare cu personalul de la sol, evitând noi proteste, după ce o grevă a forţat-o să anuleze peste 1.000 de zboruri. De asemenea, compania se confruntă cu posibile greve ale piloţilor de la Eurowings, al căror vot pentru acţiunea grevistă se încheie pe 31 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.