Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajaţii majorităţii companiilor vor lucra de acasă 40% din timp, cel puţin până la sfârşitul anului (studiu)

twitter.com
tastatura laptop calculator

Angajaţii majorităţii companiilor vor continua ca, aproximativ 40% din timp, să îşi desfăşoare activitatea de acasă, cel puţin până la sfârşitul lui 2020, arată un studiu al Human Performance Development International (HPDI), companie de consultanţă în resurse umane.

În restul timpului, angajaţii vor lucra de la birou, dar procesul de digitalizare se va accelera, angajatorii dorindu-şi să fie şi mai bine pregătiţi pentru situaţii similare, care ar putea apărea în viitor şi ar putea necesita munca de la distanţă a majorităţii personalului, se arată într-un comunicat HPDI remis joi AGERPRES.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

Compania HPDI este furnizor de consultanţă şi strategie în resurse umane de pe piaţa autohtonă şi a desfăşurat recent o cercetare cu ajutorul celor peste 3.000 de participanţi la webinariile pe care le-a organizat, începând cu a doua jumătate a lunii martie.

Respondenţii provin din domenii variate, de la IT şi bănci, până la industria producătorilor de componente auto sau cea farmaceutică. Printre obiectivele studiului s-a aflat identificarea principalelor probleme cu care se confruntă angajaţii care lucrează de la distanţă.

Astfel, 36% dintre respondenţi au nominalizat lipsa înţelegerii emoţiilor şi a trăirilor personale ca principal impediment al muncii de acasă. Transmiterea defectuoasă a informaţiei a constituit cea mai mare provocare pentru 28% dintre angajaţii incluşi în cercetare, iar 23% au fost nemulţumiţi în special de creşterea timpilor de răspuns, în lipsa interacţiunii directe.

Citește și: Iohannis, declarație controversată! Ce se întâmplă cu elevii bolnavi care nu pot susține examenele .

În proporţie de 13%, angajaţii au considerat că activitatea le-a fost îngreunată în special de probleme care au ţinut de canalele de comunicare, respectiv de diversele platforme video pe care le-au folosit.

"Companiile vor funcţiona într-un melanj între munca de la birou şi munca de acasă în următoarea perioadă, iar unul dintre puţinele segmente unde vor investi va fi cel al digitalizării. Cei mai mulţi angajatori au observat că oamenii îşi pot desfăşura majoritatea activităţilor şi de la domiciliu, dar în acelaşi timp încep să înţeleagă că aceştia trebuie sprijiniţi pentru a funcţiona la capacitate optimă în acest sistem, nou pentru mulţi. Cercetarea noastră şi-a propus să îi ajute atât pe angajaţi, cât şi pe angajatori să stabilească principalele inconveniente şi să le depăşească. Mă bucură să văd un reviriment al interesului pentru programele de

învăţare, de la traininguri, sesiuni de coaching şi chiar şi team buildinguri. Desigur, reintrarea într-un ritm normal pentru piaţa acestui tip de servicii se va produce gradual", consideră Petru Păcuraru, fondator al HPDI.

Citește și: Ministrul Justiției, reacție după decizia CSM: ‘La fel voi proceda și data viitoare’

În context, compania arată că piaţa programelor de educaţie pentru angajaţi va trece prin schimbări care urmează modificarea paradigmei în care îşi desfăşoară activitatea companiile.

"În scenariul cel mai optimist, doar 2020 va fi un an de sacrificiu în industria noastră, urmând ca în 2021 să ne concentrăm pe construcţie, în noul context. În scenariul pesimist, şi anul viitor va sta sub semnul reconstrucţiei, mai ales dacă va mai exista un val pandemic, în această toamnă. Oricum, migrarea în digital continuă să fie principala tendinţă pe piaţa de traininguri şi team buildinguri. Dacă, în prima parte a perioadei de izolare, majoritatea clienţilor erau în expectativă, acum cele mai multe bugete au început să se îndrepte exclusiv către webinarii şi evenimente online, în ciuda începerii relaxării", a mai spus Petru Păcuraru.

Potrivit HPDI, în condiţiile în care măsurile de relaxare luate de autorităţi vor continua, piaţa de training îşi va reveni treptat, de la lună la lună, pentru ca spre sfârşitul anului să se stabilizeze la o oarecare normalitate. În cel mai bun caz, segmentul de teambuilding-uri va reîncepe să adune oameni, în grupuri mai mici şi respectând normele de distanţare socială, în iulie - august.

HPDI (Human Performance Development International) a fost înfiinţată în 2001 de Petru Păcuraru şi are în prezent peste 30 de angajaţi şi colaboratori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.