DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angajatorii au contactat de trei ori mai mulți candidați în iulie: interesul pentru activitățile care pot fi făcute de oriunde își păstrează locul în top

edway.edu.au
angajati

Activitate pe piața muncii peste așteptări, în iulie. Angajatorii au contactat de 3 ori mai mulți candidați în iulie. Interesul pentru activitățile care pot fi făcute de oriunde își păstrează locul în top. Cele mai căutate joburi au fost în vânzări și contabilitate, informează Mediafax.

Chiar dacă luna iulie este considerată în mod tradițional perioadă de concedii, planurile de recrutare ale angajatorilor s-au amplificat, iar candidații au continuat să-și caute noi oportunități profesionale.

Pentru pozițiile deschise, companiile au contactat de 3 ori mai mulți candidați în iulie comparativ cu luna anterioară, arată datele BestJobs.

Angajații interesați să-și schimbe jobul au trimis în total 400.000 de CV-uri, în creștere cu 12% față de nivelul din luna iunie.

„Activitatea înregistrată în platforma BestJobs în iulie a fost peste așteptări, mai ales având în vedere că, de regulă, în lunile de vară, preocuparea candidaților și angajatorilor pentru recrutare tinde să scadă. De mai bine de un an și jumătate, am învățat că piața muncii este foarte dinamică, iar obiceiurile din trecut nu mai sunt reprezentative pentru contextul actual. Ne bucurăm să vedem și că BestJobs este platforma unde cererea se adaptează foarte repede tendințelor, atrăgând interes tot mai mare din partea candidaților”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

Cele mai căutate joburi în luna iulie au fost înregistrate în domenii precum Vânzări, cu 77.893 de aplicări, Financiar / Contabilitate, cu 49.859 de aplicări, Management, cu 41.244 de aplicări, IT / Telecom, cu 32.568 de aplicări, și Marketing, cu 27.407 aplicări.

Datele arată un interes crescut pentru joburile în Marketing, fiind un domeniu în care activitatea se desfășoară cu ușurință remote, pentru care s-au înregistrat cu 47% mai multe aplicări decât în iunie.

Interesul pentru activitățile care pot fi făcute de oriunde își păstrează locul în topul aplicărilor, cu un număr egal cu 12% din volumul total. Aproape jumătate din numărul aplicărilor au fost înregistrate în iulie pentru joburi în București și Ilfov, urmat de Timiș (cu 61.053 de aplicări), Cluj (cu 38.759 de aplicări), Brașov (cu 37.808 de aplicări) și Prahova (cu 29.857 de aplicări).

Cei mai activi candidați au fost cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani. Se observă, de asemenea, un interes crescut și din partea candidaților din segmentul de vârstă 45-54 de ani, care au înregistrat aproape 20% din totalul aplicărilor din luna iulie, cu 3% mai activi decât în luna iunie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.