Angel Di Maria a primit o perioadă mai lungă de vacanţă, spune antrenorul Benficăi

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 28-12-2023

Actualizat: 28-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia

Antrenorul echipei Benfica Lisabona, Roger Schmidt, a spus joi că este "normal" să-i acorde o perioadă mai lungă de vacanţă argentinianului Angel Di Maria, care în acest sezon a jucat "multe meciuri" atât pentru clubul său, cât şi pentru echipa naţională, scrie EFE.

Într-o conferinţă de presă premergătoare meciului de vineri împotriva lui Famalicao, din etapa a cincisprezecea a Ligii portugheze, Schmidt a subliniat că prelungirea vacanţei de Crăciun a lui Di Maria a fost o decizie "luată cu mult timp în urmă" şi ţinând cont de "calendarul dur" din 2024, potrivit Agerpres.

"Am decis să-i acordăm zilele acestea libere din motive personale. Di Maria a evoluat în multe meciuri pentru Benfica şi pentru naţionala sa. Cred că e logic să-i dăm posibilitatea de a se odihni mai mult", a spus Schmidt.

Angel Di Maria, în vârstă de 35 de ani, este golgheterul "vulturilor" în acest sezon, cu 9 goluri, 5 dintre ele în campionatul portughez, în care Benfica ocupă poziţia secundă, la un punct în spatele liderului Sporting Lisabona.

Roger Schmidt i-a dat mai multe zile de vacanţă şi lui Nicolas Otamendi, compatriotul lui Di Maria, din moment ce fundaşul central şi căpitanul echipei este suspendat şi nu poate fi o opţiune pentru confruntarea cu Famalicao.

Antrenorul a vorbit şi despre deschiderea pieţei de transferuri pe 1 ianuarie şi a fost ferm în păstrarea unor jucători-cheie, precum portughezii Joao Neves şi Antonio Silva, care conform presei locale şi internaţionale sunt doriţi de Manchester United sau Real Madrid.

"Suntem la jumătatea sezonului, nu vom lăsa pe niciunul dintre aceşti jucători să plece, asta e clar, pentru că avem nevoie de ei şi pentru că oricum nimeni nu vrea să plece", a spus tehnicianul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri